sac dex - definiţie, sinonime, conjugare
SAC, saci, s.m. 1. Obiect confecţionat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea şi la transportarea unor produse; conţinutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conţinutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar şi cu o glugă, folosit mai ales de excursionişti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniţă; rucsac. ♢ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesăţios; b) om care ştie şi povesteşte multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâţa (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârşeşte o faptă rea. A(-şi) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlţi sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o reţea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc şi cu gura ţinută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menţine ritmul de respiraţie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care şi oosfera. – Din lat. saccus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat şi însoţit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva îşi exprimă satisfacţia răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea şi transportarea substanţelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ♢ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obţină bunuri în cantitate cât mai mare; nesăţios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâţa în ~ a da de cineva în momentul când săvârşeşte o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (aşa e) şi peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleaşi însuşiri negative. 2) Conţinutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ♢ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă şi cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiţii de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă şi adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sac (sáci), s.m. – 1. Obiect din pînză, hîrtie etc. pentru păstrat sau transportat produse. – 2. Geantă, raniţă. – 3. Poşetă, pungă. – 4. Unealtă de pescuit. – Mr., megl. sac, istr. sǫc. Lat. saccus (Puşcariu 1492; REW 7489), cf. it. sacco, prov., cat., fr. sac, sp., port. saco. – Toate der. sînt dim. sau augmentative: săcoi, săcotei, săcăteu, săc(u)şor, săculeţ, săculete, săcui (după Candrea, de la un lat. *sacculeus), săcuieţ. Der. neol. sacoşe, s.f., din fr. sacoche. Este dubletul lui sacos, s.n. (veşmînt preoţesc, propriu prelaţilor ortodocşi), din mgr. σάκκος (Cihac, II, 693; Murnu 49), cf. sl. sakosŭ; şi al lui sacou, s.n., din it. sacco, cf. germ. Sakko (Candrea). Pentru sac „unealtă de pescuit”, cf. bg., slov., ucr., rut. sak.
(Dicţionarul etimologic român)

sîc interj. – Bine făcut, bine înfăptuit, mă bucur. Creaţie expresivă. Nu pare să aibă nimic în comun cu sb., cr. šik, ceh. šik „zgîlţîială” (Cihac, II, 388), slov. sik, ceh., pol. syk „fluierat” (Tiktin), tc. sik „supărător” (Philippide, Principii, 148; Şeineanu, II, 320), ci pare să amintească de hîc, bîc, smîc. – Der. sîcîi, vb. (a scutura, a deşela, a deregla; a stînjeni, a molesta), a cărui der. expresivă este evidentă (totuşi, Şeineanu, II, 320, Lokotsch 1960 şi Ronzevalle 113 se referă la tc.); sîcală, s.m. (prost, neghiob, pisălog); sîcîială, s.f. (supărare, cicăleală).
(Dicţionarul etimologic român)

sac s. m., pl. saci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sâc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sâc!, interj. (reg.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă oile.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SAC s. 1. (ANAT.) sac aerian = sac pulmonar; sac pericardic v. pericard; sac pulmonar v. sac aerian; sac vitelin = vezică ombilicală. 2. (BOT.) sac embrionar = a) macrospor, megaspor. (~ la gimnosperme.); b) macroprotal. (~ la angio-sperme.)
(Dicţionar de sinonime)

SAC s. v. faţă, învelitoare, juvelnic, matcă, matiţă, raniţă, rucsac, săculeţ, sedilă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa

Cuvinte se termină cu literele: ac