SĂRBĂTOÁRE, sărbători, s.f. 1. Zi în care se comemorează sau se sărbătoreşte un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii etc. şi în care de obicei se întrerupe activitatea obişnuită; p. ext. zi oficială de odihnă. ♢ Sărbătoarea muncii = 1 Mai, ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc. Sărbătoare naţională = zi (de odihnă) în care se cinsteşte un eveniment important din istoria patriei. Sărbătoare legală = zi (stabilită în mod oficial) în care întreprinderile şi instituţiile nu lucrează. ♢ Loc. adj. şi adv. De sărbătoare sau de sărbători = festiv, sărbătoresc, strălucitor. ♢ Loc. adv. În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase); p. restr. în timpul Paştilor sau al Crăciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sărbătoare (1). Sărbătoarea nu se lucrează. 2. Sărbătorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -ătoare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SĂRBĂTORÍ, sărbătorésc, vb. IV. Tranz. A-şi manifesta sentimentele de admiraţie, de bucurie, de entuziasm faţă de o persoană sau faţă de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SĂRBĂT//OÁRE ~óri f. 1) Zi stabilită în mod oficial pentru marcarea unui eveniment important (în care, de obicei, nu se lucrează). ♢ De ~ sărbătoresc; festiv. 2) Manifestare solemnă, organizată cu un anumit prilej. ~ sportivă. 3) Zi în care este marcat tradiţional un eveniment în conformitate cu un obicei sau cu regulile cultului religios. ~orile Crăciunului. ♢ ~ori fericite! formulă de urare adresată cuiva cu ocazia unei sărbători tradiţionale. [ G.-D. sărbătorii] /a serbă + suf. ~ătoare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SĂRBĂTOR//Í ~ésc tranz. (persoane, evenimente etc.) A marca printr-o solemnitate; a celebra; a serba. ~ un scriitor. /Din sărbătoare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sărbătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sărbătoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sărbătóriu, sărbătóri, s.m. (înv.) cel care sărbătoreşte, care serbează, care ia parte la o sărbătoare.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
SĂRBĂTOÁRE s. 1. zi festivă, (înv. şi pop.) praznic, (înv.) sărbătorie. (Azi e mare ~, nu se lucrează.) 2. v. festivitate. 3. v. sărbătorire.
(Dicţionar de sinonime)
SĂRBĂTOÁRE s. v. festivitate, petrecere, serbare.
(Dicţionar de sinonime)
SĂRBĂTÓRI s. pl. v. ciclu, menstruaţie, period.
(Dicţionar de sinonime)
SĂRBĂTORÍ vb. 1. v. aniversa. 2. v. comemora.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SĂRBĂTORÍ, sărbătorésc, vb. IV. Tranz. A-şi manifesta sentimentele de admiraţie, de bucurie, de entuziasm faţă de o persoană sau faţă de un eveniment printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a serba, a celebra. – Din sărbătoare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SĂRBĂTOR//Í ~ésc tranz. (persoane, evenimente etc.) A marca printr-o solemnitate; a celebra; a serba. ~ un scriitor. /Din sărbătoare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sărbătoáre s. f., g.-d. art. sărbătórii; pl. sărbătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sărbătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sărbătorésc, imperf. 3 sg. sărbătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sărbătoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sărbătóriu, sărbătóri, s.m. (înv.) cel care sărbătoreşte, care serbează, care ia parte la o sărbătoare.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
SĂRBĂTOÁRE s. 1. zi festivă, (înv. şi pop.) praznic, (înv.) sărbătorie. (Azi e mare ~, nu se lucrează.) 2. v. festivitate. 3. v. sărbătorire.
(Dicţionar de sinonime)
SĂRBĂTOÁRE s. v. festivitate, petrecere, serbare.
(Dicţionar de sinonime)
SĂRBĂTÓRI s. pl. v. ciclu, menstruaţie, period.
(Dicţionar de sinonime)
SĂRBĂTORÍ vb. 1. v. aniversa. 2. v. comemora.
(Dicţionar de sinonime)