sau dex - definiţie, sinonime, conjugare
SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuieşte numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbeşte, precum şi numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparţine persoanei despre care se vorbeşte sau de care această persoană este legată printr-o relaţie de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbeşte; (la m. sg.) soţul persoanei despre care se vorbeşte. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependenţă, o filiaţie, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbeşte. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbeşte. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ♢ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) aşa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbeşte. Durerea sa. [Reg. şi fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SAU conj. 1. (Cu funcţie disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noţiuni sau propoziţii care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncţiei este o negaţie) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noţiuni sau propoziţii care se exclud ca alternative) Doriţi cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ♢ (În enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuinţează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcţie explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii ţări. 3. (Cu funcţie copulativă) Precum, şi. Nisipul se găseşte pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (În propoziţii interogative, cu funcţie conclusivă, atenuată de o nuanţă de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? + au1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SĂU1 sa (săi, sále) adj. pos. 1) Care aparţine celui despre care se vorbeşte. Fratele ~. Cartea sa. Lucrurile sale. 2) Care este caracteristic unui anumit lucru sau unei anumite persoane. ♢ La timpul ~ într-o perioadă anumită. [Monosilabic] /<lat. seus sa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SĂU2 sa (săi, sále) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, înlocuieşte numele obiectului posedat de cel despre care se vorbeşte, precum şi numele posesorului): A rămâne ( sau a fi) pe-a sa a rămâne (sau a fi) aşa cum a propus sau a hotărât cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai săi familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbeşte. /<lat. seus sa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SAU conj. 1) (exprimă un raport disjunctiv şi leagă două părţi de propoziţie sau două propoziţii coordonate) Ori; fie (că). Azi sau mâine. El sau ea. Cântă sau dansează. 2) (exprimă un raport apozitiv şi leagă două părţi de propoziţie ori, mai rar, două propoziţii) Altfel zis; adică. Autorul Luceafărului sau M. Eminescu. 3) (exprimă un raport copulativ, integrativ şi introduce ultima dintre părţile omogene) Precum şi; de asemenea şi. Se poate pescui în lacuri, în râuri, în mări sau în oceane. [Monosilabic] /să + au
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sáu conj. – Ori. Lat. sĕu. Fonetismul nu este clar. Poate s-ar putea explica pornind de la sῑve, care nu este o var. a lui sĕu, şi al cărui rezultat, *seaue, l-ar fi redus pe eaa, cf. lĕvoiau. Cf. Meyer-Lübke, Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la sĕu cu aut, după Puşcariu 1533, Tiktin şi Candrea.
(Dicţionarul etimologic român)

sắu (sa, pl. sắi, sále), adj, pos. – Care aparţine persoanei despre care se vorbeşte. – Var. enclitică -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în *sous, *sa (Densusianu, Hlr., 145; Puşcariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în *seus, *sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60).
(Dicţionarul etimologic român)

său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / nişte prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / nişte prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

Preasfinţía sa s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-), g.-d. Preasfinţíei sále; abr. P.S.S.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Luminárea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domníei sale, abr. D-sale
(Dicţionar ortografic al limbii române)

său / al său adj. m., pl. săi / ai săi; f. sg. sa / a sa, g.-d. sále / a sále , pl. sále / ale sále (şi -său / -su m. sg., -sa, f. sg., -sii / -sei, g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-său, soră-sii etc.)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

său (precedat de al) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ale sále, g.-d. álor sále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sau conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SĂU pron., adj. lui. (Calul ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SAU conj. v. ori.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sa

Cuvinte se termină cu literele: au