SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (i se) toci încălţămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunţa incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SCÂLCI//Á ~éz tranz. 1) A face să se scâlcieze; a scrombăi. 2) fig. (cuvinte) A denatura încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci; a schingiui. [Sil. -ci-a] /<lat. excalciare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SCÂLCI//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (mai ales despre încălţăminte) A-şi pierde forma iniţială (prin întrebuinţare îndelungată sau neglijentă); a se scrombăi. /<lat. excalciare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scîlciá (-iéz, -át), vb. – 1. A strica ştaifurile. – 2. A strica, a desfigura, a strîmba. – 3. (Trans.) A scutura. – Var. (Trans., Olt.) scălcia, scîlcii. Var. a lui stîlci „a strica”, pornind de la pronunţia primitivă, conformă sl., *stlci sau *stlîci: schimbarea lui stl › scl este normală, cf. sclifosi. Der. din sl. sŭklŭciti „a încreţi” (Cihac, II, 723, cf. cîlţi), din lat. calcāre (Tiktin), de la un *calce „călcîi” ‹ lat. calcem (Candrea) sau din bg. izkulčam „a se deplasa rapid” (Puşcariu, Dacor., III, 689), nu este probabilă şi nu explică der. Sensul 3 ar putea fi efectul unei confuzii cu sgîlţîi. Der. scîlcea (var. scîlcează, scălcează), s.f. (lemn cu care se bate ţesătura în război, pentru a o îndesi; lopată; unealtă de pescuit).
(Dicţionarul etimologic român)
scâlciá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. scâlciéz, 3 sg. şi pl. scâlciáză, 1 pl. scâlciém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. scâlciéze; ger. scâlciínd (sil. -ci-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCÂLCIÁ vb. 1. a (se) deforma, a (se) strâmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stâlci, a stropşi, (fig.) a schingiui. (A ~ cuvintele, când vorbeşte.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SCÂLCI//Á ~éz tranz. 1) A face să se scâlcieze; a scrombăi. 2) fig. (cuvinte) A denatura încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci; a schingiui. [Sil. -ci-a] /<lat. excalciare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scîlciá (-iéz, -át), vb. – 1. A strica ştaifurile. – 2. A strica, a desfigura, a strîmba. – 3. (Trans.) A scutura. – Var. (Trans., Olt.) scălcia, scîlcii. Var. a lui stîlci „a strica”, pornind de la pronunţia primitivă, conformă sl., *stlci sau *stlîci: schimbarea lui stl › scl este normală, cf. sclifosi. Der. din sl. sŭklŭciti „a încreţi” (Cihac, II, 723, cf. cîlţi), din lat. calcāre (Tiktin), de la un *calce „călcîi” ‹ lat. calcem (Candrea) sau din bg. izkulčam „a se deplasa rapid” (Puşcariu, Dacor., III, 689), nu este probabilă şi nu explică der. Sensul 3 ar putea fi efectul unei confuzii cu sgîlţîi. Der. scîlcea (var. scîlcează, scălcează), s.f. (lemn cu care se bate ţesătura în război, pentru a o îndesi; lopată; unealtă de pescuit).
(Dicţionarul etimologic român)
scâlciá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. scâlciéz, 3 sg. şi pl. scâlciáză, 1 pl. scâlciém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. scâlciéze; ger. scâlciínd (sil. -ci-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCÂLCIÁ vb. 1. a (se) deforma, a (se) strâmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stâlci, a stropşi, (fig.) a schingiui. (A ~ cuvintele, când vorbeşte.)
(Dicţionar de sinonime)