scânteie dex - definiţie, sinonime, conjugare
SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăştia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SCÂNTÉIE, scântei, s.f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoţeşte o descărcare electrică, şi care se stinge foarte repede. ♢ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primeşte o lovitură puternică (şi are senzaţia că vede scântei). A se învăţa (sau a se deprinde) ca ţiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt în aparenţă neînsemnat care declanşează o acţiune, un sentiment etc. 3. Fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s.f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SCÂNTE//IÁ pers. 3 ~iáză intranz. 1) (despre aştri şi despre alte surse de lumină) A răspândi o lumină slabă tremurândă; a licări ca o scânteie. Stelele ~iază. 2) A luci, reflectând emanaţia unei alte surse de lumină; a sclipi. Picăturile de rouă scânteiau în lumina soarelui. 3) (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoţii puternice); a sticli; a sclipi; a luci. 4) A împrăştia scântei. Rugul ~iază. /Din scânteie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SCÂNTÉ//IE scântéi f. 1) Particulă incandescentă desprinsă dintr-un corp sau dintr-o substanţă. ♢ ~ electrică lumină intensă şi momentană care apare în timpul unei descărcări electrice. A se învăţa (sau a se deprinde) ca ţiganul cu ~ia a se deprinde cu un lucru, mai ales rău. 2) Lumină slabă şi intermitentă; licărire. 3) fig. Indiciu neînsemnat care se poate manifesta sau intensifica. ~ de talent. ~ de nădejde. [ G.-D. scânteii; Sil. -te-ie ] /<lat. scantillia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

scîntéie (-i), s.f. – Particulă incandescentă care sare din foc; licăr. – Mr. scînteal’e. Lat. scintilla, prin intermediul unei forme ipotetice *scantilia (Puşcariu 1533; Pascu, Beiträge, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 şi Graur, BL, V, 113), care a fost explicat printr-o anumită contaminare sau analogie cu excandĕre (Puşcariu) sau cu alb. skendilje (Densusianu, Rom., XXXIII, 285). Lat. *scinta, forma primitivă a lui scintilla (Cihac, I, 244), pare îndoielnică. Scant- în loc de scint- nu pare greu de admis, cf. formele paralele scĭndŭla-scandŭla, sĭlvatĭcus-salvatĭcus, serica-*sarica etc. Der. scînteia, vb. (a scoate scîntei; a luci, a străluci); scînteiuţă, s.f. (focşor, văcariţă, Anagallis arvensis; bănuţ, Bellus perennis; plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis); scînteioară, s.f. (focşor, văcariţă).
(Dicţionarul etimologic român)

scânteiá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. scânteiéze; ger. scânteínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SCÂNTEIÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. lumina. 3. v. străluci. 4. a luci, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SCÂNTÉIE s. 1. (prin Transilv.) sicră, (înv.) segnetă. (Focul produce ~i.) 2. v. sclipire.
(Dicţionar de sinonime)

SCÂNTÉIE s. v. fărâmă, fir, garoafă de câmp, garoafă sălbatică, garofiţă, pic, pică-tură, pişcătură, scânteioară, scânte-iuţă, strop.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sc sca scan scant scante

Cuvinte se termină cu literele: ie eie teie nteie anteie