scheunare dex - definiţie, sinonime, conjugare
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuţite şi repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SCHEUNÁRE, scheunări, s.f. Acţiunea de a scheuna şi rezultatul ei; p. ext. scheunătură. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SCHEUNÁ pers. 3 scheáună intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuţite şi jalnice. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge prefăcut fără lacrimi şi cu glas înăbuşit; a scânci. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

scheuná (schiáun, -át), vb. – 1. A lătra, a chelălăi. – 2. A ţipa, a se văita. – Var. cheuna, chiauna, schiauna, şcheuni, schiona. Creaţie expresivă, bazată pe *chiau, care imită glasul plîngăreţ al cîinelui, cf. chiu şi chefni, mieunamiau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creaţiei, dar a pornit de la o bază *sklab, imposibilă în rom. După părerea greşită a lui Cihac, II, 330, din sl. skomati „a geme”. – Der. scheunătură, s.f. (lătrătură).
(Dicţionarul etimologic român)

scheuná vb. (sil. sche-u-), ind. prez. 3 sg. şi pl. scheáună; conj. prez. 3 sg. şi pl. scheáune
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scheunáre s. f. (sil. sche-u-), g.-d. art. scheunării; pl. scheunări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SCHEUNÁ vb. v. schelălăi.
(Dicţionar de sinonime)

SCHEUNÁRE s. v. schelălăit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sc sch sche scheu scheun

Cuvinte se termină cu literele: re are nare unare eunare