sconta
[Conjugare]
SCONTÁ, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpăra sau a vinde efecte de comerţ înainte de scadenţă; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-şi face planuri dinainte în legătură cu un anumit fapt aşteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SCONT//Á ~éz tranz. 1) (poliţe, cambii etc.) A cumpăra înainte de scadenţă; a achiziţiona prin scont. 2) fig. A aştepta dinainte, bazându-se pe ceva considerat sigur. ~ o avansare. /<it. scontare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCONTÁ vb. I. tr. 1. A cumpăra sau a vinde poliţe înainte de scadenţă; a efectua un scont. 2. (Fig.) A conta pe ceva, a-şi face planuri dinainte. [< it. scontare].
(Dicţionar de neologisme)
SCONTÁ vb. tr. 1. a cumpăra, a vinde poliţe înainte de scadenţă; a efectua un scont. 2. (fig.) a conta pe cineva, a-şi face planuri dinainte. (< it. scontare)
(Marele dicţionar de neologisme)
scontá vb., ind. prez. 1 sg. scontéz, 3 sg. şi pl. sconteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SCONT//Á ~éz tranz. 1) (poliţe, cambii etc.) A cumpăra înainte de scadenţă; a achiziţiona prin scont. 2) fig. A aştepta dinainte, bazându-se pe ceva considerat sigur. ~ o avansare. /<it. scontare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
SCONTÁ vb. tr. 1. a cumpăra, a vinde poliţe înainte de scadenţă; a efectua un scont. 2. (fig.) a conta pe cineva, a-şi face planuri dinainte. (< it. scontare)
(Marele dicţionar de neologisme)
scontá vb., ind. prez. 1 sg. scontéz, 3 sg. şi pl. sconteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)