scrâșnind dex - definiţie, sinonime, conjugare
SCRÂŞNÍ, scrâşnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile şi a freca dinţii de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ♢ Tranz. Îşi scrâşnea dinţii. ♦ Fig. A rosti, a spune ceva printre dinţi cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârţâitor; a scârţâi. [Var.: (reg.) crâşní vb. IV.] – Din bg. skărša, scr. scršiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SCRÂŞN//Í ~ésc intranz. 1) A-şi contracta cu putere fălcile, frecând dinţii de jos cu cei de sus şi producând un scârţâit specific (ca manifestare a furiei sau durerii). 2) fig. A articula sunetele printre dinţi (de mânie sau de ură). 3) A produce un zgomot scârţâitor (ca rezultat al frecării sub presiune). Zăpada ~eşte sub picioare. /<sl. skružitati, bulg. skărša, sb. skršiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

scrîşní (-nésc, -ít), vb. – A crişca, a scîrţîi. – Var. crîşni, (s)cîrşni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creaţie expresivă, cf. (s)cîrşca, şi sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. şi Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîşni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîşnet, s.n. (scrîşnire).
(Dicţionarul etimologic român)

scrâşní vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. scrâşnésc, imperf. 3 sg. scrâşneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scrâşneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scrâşnínd, -ă, adj. (înv.; despre dinţi maxilare) care scrâşnenşte, scrâşnitor.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SCRÂŞNÍ vb. 1. (Mold. şi Transilv.) a crâşca. (A ~ din dinţi.) 2. a scârţâi. (Cheia ~ în broască).
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sc scr scra scras scrasn

Cuvinte se termină cu literele: nd ind nind snind asnind