scula dex - definiţie, sinonime, conjugare
SCÚLĂ, scule, s.f. 1. Piesă folosită pentru prelucrarea unor materiale solide, în scopul schimbării formei, a dimensiunilor şi a proprietăţii acestora; unealtă, instrument. ♦ Parte activă a unei scule (1), care acţionează nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Pânza de oţel constituie scula ferăstrăului. ♦ Fig. Persoană, acţiune, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Înv.; la pl.) Obiecte de preţ; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deştepta. ♢ Expr. (Refl.) A se scula din morţi = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoşi. 2. Refl. şi tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acţiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acţiuni). ♦ Tranz. şi refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SCÚL//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat şi acţionat manual în vederea executării unei operaţii de muncă; unealtă; instrument. 2) Parte activă a unei maşini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucrează. 3) fig. Persoană care se distinge prin ceva (în bine sau în rău). Bună ~ mai eşti!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SCULÁ scol intranz. 1) A face să se scoale. 2) fig. (persoane) A atrage într-o acţiune amplă de interes comun; a mobiliza. ~ tot satul. /<lat. excubulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SCULÁ mă scol intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se deştepta. ~ la ora şapte.~ din morţi a învia. 2) A lua poziţie verticală; a se ridica în picioare. ~ de pe scaun.~ din pat (sau după o boală) a se însănătoşi. /<ngr. excubulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

scúlă (-le), s.f. – 1. Bijuterie, giuvaier. – 2. (Pl.) Lucruri, obiecte, catrafuse. – 3. Instrument, unealtă, ustensilă. – 4. Organ sexual masculin. Origine incertă. Pare a fi ngr. σϰόλη „festiv”, cf. ngr. σϰουλαρίϰι „cercei”. Legătura cu gr. σϰῦλον, eol. *σϰύλλον „deposedare” (Diculescu, Elementele, 469), sau cu scul (Scriban) nu este convingătoare.
(Dicţionarul etimologic român)

sculá (scol, -át), vb. – 1. A ridica, a înălţa, a urca. – 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. – 3. A deştepta, a trezi. – 4. (Refl.) A se trezi, a se deştepta. – 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. – 6. (Refl., înv.) A se ridica din morţi, a învia. – 7. (Refl.) A se excita, a fi încins. – Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca şi a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălţime, eminenţă”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă şi a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collāre › alb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se porneşte de preferinţă de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Puşcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Puşcariu 1559; Puşcariu, Studii şi notiţe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic şi fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicaţii sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Creţu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii romîne, Bucureşti 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s.n. (trezit); sculătoare, s.f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculăţel, adj. (sălţăreţ, vioi); sculăreţ, adj. (priapic); sculătură, s.f. (înv., înviere).
(Dicţionarul etimologic român)

scúlă s. f., g.-d. art. scúlei; pl. scúle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sculá vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 sg. şi pl. scoálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. scoále
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SCÚLĂ s. v. instrument.
(Dicţionar de sinonime)

SCÚLĂ s. v. armă, bijuterie, categorie, fel, gen, giuvaer, odor, podoabă, soi, specie, speţă, tip.
(Dicţionar de sinonime)

SCULÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. învia. 3. v. ridica. 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)
(Dicţionar de sinonime)

SCULÁ vb. v. creşte, declanşa, dezlănţui, fortifica, isca, izbucni, îndrepta, înfiripa, însănătoşi, întări, întrema, înzdrăveni, lecui, normaliza, porni, răscula, răzvrăti, reconforta, redresa, reface, restabili, revolta, ridica, stârni, tămădui, tonifica, vindeca.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) scula ≠ a (se) aşeza, a (se) culca
(Dicţionar de antonime)

A scula ≠ a aşeza
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: sc scu scul

Cuvinte se termină cu literele: la ula cula