scurmare dex - definiţie, sinonime, conjugare
SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. şi intranz. (Pop.) A răscoli la suprafaţa pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufleteşte); a irita. – Probabil lat. excorrimare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SCURMÁRE, scurmări, s.f. Acţiunea de a scurma şi rezultatul ei. – V. scurma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SCURMÁ scurm tranz. 1) (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a râcâi. 2) fig. (despre gânduri, griji etc.) A chinui sufleteşte; a nu lăsa în pace. 3) fam. (persoane) A încerca de a submina, răscolind trecutul cuiva (pentru a găsi lucruri compromiţătoare); a râma. /cf. lat. excorrimare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

scurmá (-m, -át), vb. – A zgîrma, a scormoni. – Var. scruma, scirma, Olt. scîrmîi.De la scrum „cenuşă”, care mai de mult trebuie să fi însemnat „praf în general”; animalele care scurmau pămîntul în bucăţele mici. Ideea de „a face praf” este denumirea semantică generală pentru scrum, scurma şi sdrumica; forma primitivă este scruma, care apare şi cu sensul de „a arde”. Explicaţia pornind de la lat. *excorrimāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 26; Tiktin; REW 2254; Candrea, GS, VII, 196), cf. rîma, nu pare izbutită. Der. scurmător, adj. (care scurmă); scurmătură, s.f. (ţărînă; scormonire); scormoni, vb. (a săpa, a scurma), cu suf. expresiv -ni, cf. var. scromoli cu suf. -li, tot expresiv (după Scriban, Arhiva, XXV, 134, din mag. karmolni; după Puşcariu, Dacor., I, 239-41, din cormană); scormoneală, s.f. (scurmat); scormonitor, adj. (care scormoneşte); sdrumica, vb. (a pulveriza, a sfărîma), probabil în loc de *scrumica, cf. mr. sdrumin(are), sdrumig(are), pe care Pascu, Archiv. Rom., VI, 26 şi REW 7440a îl reduc la lat. rumināre (după Koerting 3389 şi Cihac, I, 163, din lat. *exdemicāre, cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 286; după Tiktin, Puşcariu, Dacor., VIII, 107 şi Candrea, de la dumica contaminat cu sdrobi).
(Dicţionarul etimologic român)

scurmá vb., ind. prez. 3 sg. scúrmă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scurmáre s. f., g.-d. art. scurmării; pl. scurmări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SCURMÁ vb. 1. a râcâi, a scormoni, (rar) a scotoci, (înv., pop. şi fam.) a scociorî, (înv. şi reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a răşchia, a scodormoli, (prin Mold.) a râcălui, (Transilv. şi Maram.) a scorni. (Găinile ~ pământul.) 2. a scormoni, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu râtul pământul.)
(Dicţionar de sinonime)

SCURMÁ vb. v. ara, scotoci.
(Dicţionar de sinonime)

SCURMÁRE s. râcâială, râcâit, râcâitură, scormonire, scurmătură, (înv., pop. şi fam.) scociorâre, sco-ciorât. (~ pământului cu ghearele.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sc scu scur scurm scurma

Cuvinte se termină cu literele: re are mare rmare urmare