scurt
[Sinonime]
SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCURT1 adv. 1) Lăsând o lungime mică. A reteza ~. 2) În puţine cuvinte; concis. A vorbi ~. ♢ Pe ~ (sau în ~) concis. ~ şi cuprinzător concis şi cu un conţinut bogat. /<lat. excurtus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SCUR//T2 ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu lung) 1) (despre obiecte, distanţe, părţi ale corpului etc.) Care are o lungime mică sau mai mică decât cea obişnuită. Rochie ~tă. Picior ~. ♢ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (faţă de cineva). A ţine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mână ~tă a fi zgârcit. A fi ~ la vorbă a vorbi puţin; a fi necomunicativ. În ~tă vreme (sau în ~ timp) peste puţin timp; în curând. 2) (despre lucrări literare, muzicale etc.) Care este de proporţii reduse. /<lat. excurtus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scurt (-tă), adj. – 1. De lungime mică. – 2. De durată mică. – 3. Concis, rezumat. – 4. Mic, jos, de înălţime mică. – Mr. şcurtu, istr. scurt. Lat. cŭrtus sau *excŭrtus (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 463; REW 2421), cf. it. (s)corto, alb. škurtë, prov. cort, fr. court, cat. curt, sp. corto, port. curto. Sunetul s- este, de obicei, explicat pornind de la excŭrtāre; dar ar putea fi şi de origine expresivă, cel puţin în rom. În mr. pare să depindă de alb.; cf. alb. Skortull, toponim (Jokl, BA, IV, 195), care provine în mod sigur din rom. Der. scurtă, s.f. (varice la subţioară, inflamaţie, tumoare; capă, mantou scurt; Trans., pai mic; pai pentru a trage la sorţi); curta, vb. (Banat, a tăia lemne); scurta, vb. (a tăia, a face mai scurt; a micşora, a concentra; a merge direct), din excŭrtāre, cuvînt vulgar şi tîrziu (Niermeyer 390), cf. alb. škurtoń (Meyer 217; Philippide, II, 640), calabr. scurtare (cf. REW 2994); scurtătură, s.f. (lemn, băţ scurt, retevei); scurtime, s.f. (însuşirea de a fi scurt); scurteică, s.f. (caţaveică, scurtă de blană, haină de stofă pentru femei); prescurta, vb. (a abrevia), după germ. verkürzen. – Din rom. provin bg. skurtejka (Capidan, Raporturile, 224; Bernard 38), sb. škurteljka, stuteljka.
(Dicţionarul etimologic român)
scurt adj. m., pl. scurţi; f. sg. scúrtă, pl. scúrte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCURT adj. v. încuiat, îngust, limitat, mărginit, obtuz, puţin, redus.
(Dicţionar de sinonime)
SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...)
(Dicţionar de sinonime)
SCRIERE ÎN SCÚRT s. v. prescurtare, rezumat.
(Dicţionar de sinonime)
VEDERE SCÚRTĂ s. v. miopie, miopism.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Scurt ≠ lung, vast
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCURT1 adv. 1) Lăsând o lungime mică. A reteza ~. 2) În puţine cuvinte; concis. A vorbi ~. ♢ Pe ~ (sau în ~) concis. ~ şi cuprinzător concis şi cu un conţinut bogat. /<lat. excurtus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scurt (-tă), adj. – 1. De lungime mică. – 2. De durată mică. – 3. Concis, rezumat. – 4. Mic, jos, de înălţime mică. – Mr. şcurtu, istr. scurt. Lat. cŭrtus sau *excŭrtus (Densusianu, Hlr., 169; Puşcariu 463; REW 2421), cf. it. (s)corto, alb. škurtë, prov. cort, fr. court, cat. curt, sp. corto, port. curto. Sunetul s- este, de obicei, explicat pornind de la excŭrtāre; dar ar putea fi şi de origine expresivă, cel puţin în rom. În mr. pare să depindă de alb.; cf. alb. Skortull, toponim (Jokl, BA, IV, 195), care provine în mod sigur din rom. Der. scurtă, s.f. (varice la subţioară, inflamaţie, tumoare; capă, mantou scurt; Trans., pai mic; pai pentru a trage la sorţi); curta, vb. (Banat, a tăia lemne); scurta, vb. (a tăia, a face mai scurt; a micşora, a concentra; a merge direct), din excŭrtāre, cuvînt vulgar şi tîrziu (Niermeyer 390), cf. alb. škurtoń (Meyer 217; Philippide, II, 640), calabr. scurtare (cf. REW 2994); scurtătură, s.f. (lemn, băţ scurt, retevei); scurtime, s.f. (însuşirea de a fi scurt); scurteică, s.f. (caţaveică, scurtă de blană, haină de stofă pentru femei); prescurta, vb. (a abrevia), după germ. verkürzen. – Din rom. provin bg. skurtejka (Capidan, Raporturile, 224; Bernard 38), sb. škurteljka, stuteljka.
(Dicţionarul etimologic român)
scurt adj. m., pl. scurţi; f. sg. scúrtă, pl. scúrte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCURT adj. v. încuiat, îngust, limitat, mărginit, obtuz, puţin, redus.
(Dicţionar de sinonime)
SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...)
(Dicţionar de sinonime)
SCRIERE ÎN SCÚRT s. v. prescurtare, rezumat.
(Dicţionar de sinonime)
VEDERE SCÚRTĂ s. v. miopie, miopism.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Scurt ≠ lung, vast
(Dicţionar de antonime)