SCÂRŢÂÍ, scấrţâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutăţii etc.) un zgomot ascuţit, strident, neplăcut. ♢ Expr. A unge osia ca să nu scârţâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârţâi uşa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistenţe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălţăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuţit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ♢ Tranz. Scârţâie o melodie. = A scrie greu, mişcând anevoie (şi apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuţite, asemănătoare cu scârţâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acţiuni, activităţi, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcţiona cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simţi bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârţăí, scârţií vb.IV] – Scârţ + suf. -âi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCÂRŢÂÍRE, scârţâiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a scârţâi. – V. scârţâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCÂRŢĂÍ vb. IV. v. scârţâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SCÂRŢÂÍ scârţâi intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascuţit, strident, neplăcut în urma frecării sau apăsării. Scârţâie zăpada sub picioare. Scârţâie încălţămintea. ♢ ~ uşa cuiva a sâcâi pe cineva cu una şi aceeaşi rugăminte. 2) (despre care încărcate) A merge anevoios, producând un zgomot caracteristic, cauzat de povara încărcăturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemănătoare celor produse prin frecarea a două obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreţi) A produce sunete stridente şi supărătoare. ~ din vioară. 5) pop. (despre mecanisme) A funcţiona prost. 6) fig. (despre acţiuni sau despre activităţi) A se desfăşura încet şi anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rău cu sănătatea. /scârţ + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scârţâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. scârţâi, 3 sg. şi pl. scârţâie, imperf. 3 sg. scârţâiá; ger. scârţâínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)
scârţâíre s. f., g.-d. art. scârţâírii; pl. scârţâíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCÂRŢÂÍ vb. 1. (înv.) a prâsni. (Ce ~ acolo?) 2. a pârâi. (Duşumeaua ~.) 3. a scrâşni. (Cheia ~ în broască.)
(Dicţionar de sinonime)
SCÂRŢÂÍRE s. v. scârţâit.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCÂRŢÂÍRE, scârţâiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a scârţâi. – V. scârţâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SCÂRŢÂÍ scârţâi intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascuţit, strident, neplăcut în urma frecării sau apăsării. Scârţâie zăpada sub picioare. Scârţâie încălţămintea. ♢ ~ uşa cuiva a sâcâi pe cineva cu una şi aceeaşi rugăminte. 2) (despre care încărcate) A merge anevoios, producând un zgomot caracteristic, cauzat de povara încărcăturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemănătoare celor produse prin frecarea a două obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreţi) A produce sunete stridente şi supărătoare. ~ din vioară. 5) pop. (despre mecanisme) A funcţiona prost. 6) fig. (despre acţiuni sau despre activităţi) A se desfăşura încet şi anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rău cu sănătatea. /scârţ + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scârţâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. scârţâi, 3 sg. şi pl. scârţâie, imperf. 3 sg. scârţâiá; ger. scârţâínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)
scârţâíre s. f., g.-d. art. scârţâírii; pl. scârţâíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCÂRŢÂÍ vb. 1. (înv.) a prâsni. (Ce ~ acolo?) 2. a pârâi. (Duşumeaua ~.) 3. a scrâşni. (Cheia ~ în broască.)
(Dicţionar de sinonime)
SCÂRŢÂÍRE s. v. scârţâit.
(Dicţionar de sinonime)