se dex - definiţie, sinonime, conjugare

se

sine se
SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile şi numerele; uneori întărit prin „însuşi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcţie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziţii, are funcţie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanţial) Păstrează totul pentru sine însăşi. ♢ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenţia cuiva, prin propriile forţe; din proprie iniţiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conştiinţă, în gând. – Lat. se (după mine, tine).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SE pron. refl. 1. (Arată că persoana care face lucrarea este şi aceea care o suferă) Se ascunde sub pod. 2. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) ♢ Se îmbolnăvi de ochi. 3. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. 4. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive şi impersonale) Să se dea dispoziţii. – Din lat. se.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SE pron. refl. (síne, síe, síeşi, îşi, şi) 1) (indică persoana care îndeplineşte şi suferă acţiunea) Se spală pe faţă.De la sine fără participarea cuiva. În sinea mea (ta, sa etc.) în conştiinţa mea (ta, sa etc.). 2) (indică valoarea impersonală sau personal-generalizatoare a acţiunii) Se luminează. Se zice. /<lat. se
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

síne pron. – El însuşi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenţa unui cuvînt monosilabic în poziţie tonică, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseşte ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepoziţionale; înv., acuzativ fără prep.); dar a ajuns să însemne „cuget lăuntric”, sens cu care se foloseşte ca s.: în sinea luiîn sine „înlăuntrul său”, în sinea mea „pentru mine” etc.; şi, de asemeni, cu posesivul enclitic în sine-mi, în sine-ţi, în sineşi. În sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestătător (autonom) etc. Dintre aceste formaţii s-au păstrat în limbă numai sinucidere şi sinucigaş.
(Dicţionarul etimologic român)

se pron. refl. – Arată că persoana care îndeplineşte o acţiune este şi aceea care o suferă. – Var. Munt. . Mr. se. Lat. se (REW 7761), conservat în toate limbile romanice. Ca şi în sp. are şi valoare de pron. nehotărît: se spune = fr. on dit; şade cum se şade = „şade ca toată lumea”.
(Dicţionarul etimologic român)

ca şi cum loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. şi pl. de síne stătătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-dátului-şi-a-fáptului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

punct şi vírgulă s. n., art. púnctul şi vírgula (sil. punc-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únulea (precedat de al) num. m., f. a douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únu num. m., f. douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ca şi când loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)