secătură

SECĂTÚRĂ, secături, s.f. 1. Om de nimic, neserios, netrebnic. 2. (La pl.) Lucruri lipsite de valoare, de importanţă; fleacuri; mofturi. – Seca + suf. -ătură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SECĂTÚR//Ă ~i f. Om de nimic; puşlama; derbedeu; golan. /a seca + suf. ~ătură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

secătúră s. f., g.-d. art. secătúrii; pl. secătúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

secătúră, secătúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde peşte). 2. (înv. şi reg.) loc într-o pădure defrişat şi folosit ca păşune sau ca ogor; curătură, seci. 3. (înv.) spaţiu liber, loc gol. 4. (înv.) porţiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) plantă sau parte a unei plante care şi-a pierdut seva, germenele de viaţă; uscătură. 6. (reg.) boală a oilor care se manifestă prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorbă, afirmaţie etc. fără valoare, fără importanţă, fără sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoană lipsită de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapă, oşiştie, zdreanţă, sichimea, marţafoi, pramatie, puşlama.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
SECĂTÚRĂ s. 1. v. canalie. 2. v. lichea.
(Dicţionar de sinonime)

SECĂTÚRĂ s. v. curătură, uscătură.
(Dicţionar de sinonime)