SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, seminţe) A-şi pierde seva, germenele de viaţă; a se veşteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoţie puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SECÁRE, secări, s.f. Acţiunea de a seca şi rezultatul ei. Secarea mlaştinilor. – V. seca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SECÁRĂ s.f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt şi cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară şi furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SECÁ sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaştini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ♢ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-şi epuizeze toată forţa fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părţi ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SECÁRĂ f. 1) Plantă erbacee cerealieră cu paiul mai lung şi cu spicul mai subţire şi mai aspru decât la grâu. 2) Boabele acestei plante. [G.-D. secarei] /<lat. secale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
secá (-c, át), vb. – A secera, a tăia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atît datorită omonimiei cît şi sensului destul de asemănător; este posibil să-l mai găsim în expresii ca „mă seacă la ficat, la stomac”. – Der. secătui, vb. (a defrişa, a despăduri), contaminare a lui secătui „a epuiza” cu a seca „a tăia”; secătură, s.f. (runc, teren defrişat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s.n., din fr. sécateur; secantă, s.f., din fr. sécante; sector, s.n., din fr. secteur; secţi(un)e, s.f., din fr. section; secţiona, vb., din fr. sectionner.
(Dicţionarul etimologic român)
secáră s.f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Puşcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla şi lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s.f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s.f. (chimen; rachiu de secară); secăriţă, s.f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).
(Dicţionarul etimologic român)
secáră-cornútă s. f., art. secára-cornútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
secá vb., ind. prez. 1 sg. sec, 3 sg. şi pl. seácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. séce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
secáre s. f., g.-d. art. secării; pl. secări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
corn-de-secáră v. córnul-secarei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
píntenul-secárei s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
córnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
secáră s. f., g.-d. art. secárei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
séca s.f. sg. (reg.; precedat de prenumele unei femei) termen de respect folosit de cineva când se adresează unei femei în vârstă sau când vorbeşte despre ea; mătuşă, lele, ţaţă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
BOALĂ-SEÁCĂ s. v. ftizie, tebece, tuberculoză.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁ vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁ vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngălbeni, ofili, omorî, paraliza, păli, suprima, trece, ucide, usca, veşteji.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁRE s. 1. uscare. (~ pârâului.) 2. v. asanare.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁRĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁRĂ s. v. chimen, chimion.
(Dicţionar de sinonime)
PINTENUL SECÁREI s. v. cornul-secarei.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SECÁRE, secări, s.f. Acţiunea de a seca şi rezultatul ei. Secarea mlaştinilor. – V. seca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SECÁ sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaştini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ♢ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-şi epuizeze toată forţa fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părţi ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SECÁRĂ f. 1) Plantă erbacee cerealieră cu paiul mai lung şi cu spicul mai subţire şi mai aspru decât la grâu. 2) Boabele acestei plante. [G.-D. secarei] /<lat. secale
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
secá (-c, át), vb. – A secera, a tăia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atît datorită omonimiei cît şi sensului destul de asemănător; este posibil să-l mai găsim în expresii ca „mă seacă la ficat, la stomac”. – Der. secătui, vb. (a defrişa, a despăduri), contaminare a lui secătui „a epuiza” cu a seca „a tăia”; secătură, s.f. (runc, teren defrişat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s.n., din fr. sécateur; secantă, s.f., din fr. sécante; sector, s.n., din fr. secteur; secţi(un)e, s.f., din fr. section; secţiona, vb., din fr. sectionner.
(Dicţionarul etimologic român)
secáră s.f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Puşcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla şi lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s.f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s.f. (chimen; rachiu de secară); secăriţă, s.f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).
(Dicţionarul etimologic român)
secáră-cornútă s. f., art. secára-cornútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
secá vb., ind. prez. 1 sg. sec, 3 sg. şi pl. seácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. séce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
secáre s. f., g.-d. art. secării; pl. secări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
corn-de-secáră v. córnul-secarei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
píntenul-secárei s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
córnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
secáră s. f., g.-d. art. secárei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
séca s.f. sg. (reg.; precedat de prenumele unei femei) termen de respect folosit de cineva când se adresează unei femei în vârstă sau când vorbeşte despre ea; mătuşă, lele, ţaţă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
BOALĂ-SEÁCĂ s. v. ftizie, tebece, tuberculoză.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁ vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁ vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngălbeni, ofili, omorî, paraliza, păli, suprima, trece, ucide, usca, veşteji.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁRE s. 1. uscare. (~ pârâului.) 2. v. asanare.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁRĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.
(Dicţionar de sinonime)
SECÁRĂ s. v. chimen, chimion.
(Dicţionar de sinonime)
PINTENUL SECÁREI s. v. cornul-secarei.
(Dicţionar de sinonime)