seimen dex - definiţie, sinonime, conjugare

seimen

SEIMÉN, seimeni, s.m. (În sec. XVII-XVIII, în Ţara Românească şi în Moldova) Soldat din corpul de ostaşi mercenari pedeştri înarmaţi cu sâneţe, a căror atribuţie era paza curţii domneşti. [Var.: siimén, simén s.m.] – Din tc. seğmen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SEIMÉN ~i m. (în ţările româneşti sec. XVII-XVIII) Ostaş mercenar care îşi făcea serviciul în garda de pază de la curtea domnitorului. /<turc. seğmen, seymen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

seimén (-ni), s.m. – 1. Corp de infanterie turc. – 2. Infanterie, în Munt. şi Mold. – Var. înv. s(i)me(a)n. Mr., megl. seimen. Tc. seymen (Şeineanu, III, 105), cf. ngr. σειμένης, alb., bg. seimen. – Der. seimenesc, adj. (propriu seimenului).
(Dicţionarul etimologic român)

seimén s. m. (sil. sei-), pl. seiméni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

seimén, seiméni, s.m. (înv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor în armata turcească, compusă din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armată întocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci şi albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curţii domneşti. 3. soldat din acest corp de ostaşi, înarmat cu sâneaţă (puşcă). 4. (adj.; reg.; în forma: seiman) viteaz.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)


Cuvinte care încep cu literele: se sei seim seime

Cuvinte se termină cu literele: en men imen eimen