semantică dex - definiţie, sinonime, conjugare
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor şi a evoluţiei acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ţine de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SEMÁNTI//C čă (či, če) Care ţine de semantică; propriu semanticii. Valoare čă. Studiu ~. /<fr. sémantique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SEMÁNTICĂ f. 1) Ansamblu de sensuri proprii unităţilor unei limbi. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sensurilor unităţilor de limbă; semasiologie. [G.-D. semanticii] /<fr. semantique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SEMÁNTIC, -Ă adj. Referitor la sensurile cuvintelor; semasiologic. [< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn].
(Dicţionar de neologisme)

SEMÁNTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor şi evoluţia acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificaţie; semantism. ♢ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înţelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ♢ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic şi pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn].
(Dicţionar de neologisme)

SEMÁNTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. o câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelaţie de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor şi evoluţia lor în timp; semasiologie. ♢ sens lexical; (p. ext.) semnificaţie; semantism. o ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înţelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. o (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic şi pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înţelesul fiecărui program, semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. ♢ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique)
(Marele dicţionar de neologisme)

semántic adj. m., pl. semántici; f. sg. semántică, pl. semántice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

semántică s. f., g.-d. art. semánticii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SEMÁNTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvânt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.)
(Dicţionar de sinonime)

SEMÁNTICĂ s. 1. (LINGV.) semasiologie, (rar) lexematică. 2. (FILOZ.) semanticism.
(Dicţionar de sinonime)

SEMÁNTICĂ s. v. accepţie, conţinut, însem-nare, înţeles, semnificaţie, sens, valoa-re.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: se sem sema seman semant

Cuvinte se termină cu literele: ca ica tica ntica antica