semeni dex - definiţie, sinonime, conjugare
SEÁMĂN, semeni, s.m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ♢ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s.m.] – Din semăna2 (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calităţi, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ♢ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucăţică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară; a însămânţa. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcţia unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoţind gestul şi de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăştia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoştinţe, vrajbă etc. – Lat. seminare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÉMEN1 s.m. v. seamăn.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SÉMEN2, semeni, s.m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuţit şi cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheţii. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SEÁMĂN sémeni m. Persoană care este la fel cu alta. ♢ Fără (de) ~ fără asemănare; neasemuit. A nu (mai) avea ~ (pe lume) a nu (mai) avea asemănare; a nu (mai) avea pereche (pe lume). [Var. semen] /Din a semăna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SEMĂNÁ1 seámăn tranz. 1) (seminţe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolţi şi a creşte); a însămânţa. ~ grâu.Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecinţele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu seminţe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăştia uniform pe o suprafaţă. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SEMĂNÁ2 seámăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său.~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparenţa (de); a fi în aparenţă; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SÉMEN ~i m. mai ales la pl. Fiinţă care seamănă perfect cu altă fiinţă; pereche potrivită. /v. a semăna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A însămînţa. – 2. A împrăştia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Puşcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear. – Der. semănat, s.n. (insămînţare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundenţă); semănător, s.m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s.f. (femeie care seamănă, maşină agricolă care seamănă); semănătură, s.f. (însămînţare, loc semănat). – Cf. sămînţă.
(Dicţionarul etimologic român)

semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Puşcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. şi Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s.n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s.m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).
(Dicţionarul etimologic român)

seámăn/sémen (persoană, asemănare) s. m., (persoane) pl. sémeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

semăná (a însămânţa, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 3 sg. şi pl. seámănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. sémene
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sémen (drug de fier) s. m., pl. sémeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sémen (persoană, asemănare) v. seamăn
(Dicţionar ortografic al limbii române)

semení1, semenésc, vb. IV (reg.; despre şindrilă) a reteza pentru a avea aceeaşi mărime.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

semení2, semenésc, vb. IV (reg.; despre perete) a unge, a tencui cu pământ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
SEÁMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)
(Dicţionar de sinonime)

SEMĂNÁ vb. 1. (AGRIC.) a însămânţa, (prin Mold. şi Olt.) a sămânţa. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.
(Dicţionar de sinonime)

SEMĂNÁ vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. şi pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. v. părea.
(Dicţionar de sinonime)

SEMĂNÁ vb. v. difuza, împrăştia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.
(Dicţionar de sinonime)

SÉMEN s. aproapele (art.), (înv. şi pop.) soţ, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ţi ~ul!)
(Dicţionar de sinonime)

SÉMEN s. (TEHN.) ghin. (~ pentru tăierea copcilor în gheaţă.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: se sem seme semen

Cuvinte se termină cu literele: ni eni meni emeni