semiotică dex - definiţie, sinonime, conjugare
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SEMIÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de semiotică; propriu semioticii. /<fr. sémiotique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SEMIÓTICĂ f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul general al semnelor şi al sistemelor de semne. [G.-D. semioticii; Sil. -mi-o-] /<fr. sémiotique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SEMIÓTICĂ s.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul general al semnelor întrebuinţate în cadrul vieţii sociale.
(Dicţionarul limbii române contemporane)

SEMIÓTIC, -Ă adj. Referitor la semiotică. [< fr. sémiotique, germ. semiotisch].
(Dicţionar de neologisme)

SEMIÓTICĂ s.f. Semiologie (2). ♦ Orientare larg răspândită în gândirea teoretică contemporană, care studiază fenomenele şi în special faptele de cultură ca sisteme de semnificare şi procese de comunicare. [Gen. -cii. / < fr. sémiotique, cf. gr. semeiotike < semeion – semn].
(Dicţionar de neologisme)

SEMIÓTIC, -Ă I. adj. referitor la semiotică. II. s. f. ştiinţă care studiază semnele, indiferent de natura acestora; studiul simbolurior; semiologie (2). ♢ orientare în gândirea teoretică contemporană care studiază fenomenele de semnificare şi procese de comunicare. (< fr. sémiotique)
(Marele dicţionar de neologisme)

semiótică s. f. (sil. -mi-o-), g.-d. art. semióticii; pl. semiótici
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SEMIÓTICĂ s. 1. semiologie. (~ este ştiinţa semnelor în societate.) 2. (MED.) semiologie, simptomatologie, (înv.) patognomonică, patognomonie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: se sem semi semio semiot

Cuvinte se termină cu literele: ca ica tica otica iotica