SEMN, semne, s.n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ♢ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ♢ Expr. (În superstiţii) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însuşirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viaţă = a se manifesta, a-şi vădi existenţa, a face să se audă noutăţi despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitioşi ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelaţii ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ♢ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mişcare care exprimă un gând, o intenţie, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acţiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaşte un lucru, o fiinţă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaşte. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect aşezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărţi ceva; indicator. ♢ Semn de hotar (sau, în trecut, de moşie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcaţie a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ♢ Semn de carte = fâşie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărţi pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, ţintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens şi o indicaţie grafică. ♢ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuaţie folosite în scriere. Semne de punctuaţie = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuinţate pentru a despărţi, în scris, părţile unei propoziţii sau ale unei fraze sau propoziţiile şi frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operaţiunilor matematice. Semne convenţionale = figuri simbolice întrebuinţate pentru a marca diferite notări pe hărţi, planşe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens şi un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ♢ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
semn ~e n. 1) Ceea ce serveşte pentru a indica sau exprima ceva; indicator. ~ de ploaie. ♢ ~ de hotar obiect (piatră, stâlp, copac etc.) care indică o linie de demarcaţie. ~ de carte fâşie de carton sau de alt material pusă într-o carte pentru a indica pagina, unde a fost întreruptă lectura. A face ~ (sau ~e) a face o mişcare care sugerează ceva. ~e grafice totalitate a semnelor folosite în scriere. ~e de punctuaţie semne grafice (virgulă, punct, punct şi virgulă etc.), care indică în scris intonaţia şi structura sintactică a vorbirii. ~ diacritic semn pus deasupra sau dedesubtul unei litere pentru a-i indica o valoare fonetică suplimentară. ~e matematice semne care indică anumite operaţii matematice. ~e convenţionale figuri simbolice menite să reprezinte ceva în mod convenţional. ~ monetar a) tot ceea ce este imprimat pe o monedă; b) însăşi moneda. ~ verbal (sau lingvistic) unitate semnificativă a limbii. 2) Marcă specială făcută pentru a recunoaşte un lucru sau o fiinţă. 3) Pată naturală proprie unui obiect sau unei fiinţe. 4) Urmă lăsată de un obiect în rezultatul acţiunii unui factor extern. 5) Particularitate după care poate fi recunoscut un lucru sau un fenomen; indiciu. ~e de boală grea. ♢ ~ bun (sau rău) semn care ar prevesti ceva plăcut (sau ceva neplăcut). A da ~ (sau ~e) de viaţă a da de ştire despre sine. În (sau ca) ~ ca dovadă. Sub ~ul având ca simbol. /<lat. signum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
semn (-ne), s.n. – 1. Tot ceea ce arată ceva. – 2. Semnal. – 3. Simptom, indiciu. – 4. Anunţ, pronostic, prezicere. – 5. Minune, miracol. – 6. Simbol de zodiac. – 7. Marcă, simbol. – 8. Urmă, vestigiu, dîră. – 9. Cicatrice, escară, urmă de cusătură urîtă. – 10. Stea, ţintă albă la animale. – 11. (Arg.) Gaj, zălog, cauţiune. – Mr. semnu, megl. semn. Lat. sĭgnum (Puşcariu 1577; REW 7908), cf. it. segno, prov. senh, v. fr. seing, cat. senya, sp. seña, port. senha. – Der. semna, vb. (înv., a marca, a semnala, a înfiera); însemna, vb. (a marca, a înfiera, a nota, a cataloga, a semnala; a reprezenta, a semnifica, a simboliza; a avea înţelesul de; a reprezenta, a picta, a grava; înv., a consemna, a îndrepta; a nota, a-şi lua notiţe, a înscrie; a arăta, a indica; înv., a fixa, a stabili; refl., înv., a revela, a face cunoscut), de la semn sau de la lat. sĭgnāre (DAR; REW 7905; Rosetti, I, 173), cf. fr. enseigner, sp. enseñar, port. ensenhar; însemnat, adj. (marcat; figurat, reprezentat; semnalat, menţionat, cotat; indicat, stabilit, fixat, care contează; important, notabil, de clasă); neînsemnat, adj. (insignifiant); însemnare, s.f. (semnificaţie; sens; raţiune de a fi; importanţă, interes; notă, observaţie); însemnătură, s.f. (înv., semn, semnal, notă); însemnătate, s.f. (importanţă); însemnător, adj. (care semnifică; înv., important, considerabil); neînsemnător, adj. (fără importanţă). Der. neol. (din fr., cu reducţia grupului ign la emn, prin analogie cu semn) semna, vb. (a iscăli); semnal, s.n. (semn convenţional); semnătură, s.f. (iscălitură); semnifica, vb.; semnificativ, adj. (important); semnificaţi(un)e, s.f. (înţeles); consemna, vb.; desemna, vb.; resemna, vb.; insemn, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)
semn s. n., pl. sémne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SEMN s. 1. indicator, jalon, reper. (Ca ~ este un stâlp de piatră.) 2. (reg.) zăloagă. (~ de carte.) 3. marcă. (~ distinctiv aplicat pe un obiect.) 4. semn grafic = caracter. (Un scris cu tot felul de ~.) 5. (LINGV.) semn de punctuaţie = semn ortografic; semnele citării v. ghilimele; semn ortografic = semn de punctuaţie; semnul exclamaţiei v. semnul exclamării; semnul exclamării = semnul exclamaţiei, (rar) punct al mirării, punct de exclamaţie; semnul întrebării = (înv.) punct de întrebare, semn întrebător, semn răspunzător. 6. semn zodiacal = zodiac, zodie. 7. constelaţie, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.) 8. ţintă, (prin Transilv. şi Ban.) şaibă, (înv.) ţel. (Trage cu puşca la ~.) 9. (MED.) cicatrice, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. şi reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas un ~ de la plagă.) 10. urmă. (N-a lăsat nici un ~ al trecerii sale pe aici.) 11. însemn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 12. dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, probă, (livr.) testimoniu, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul ...) 13. amintire. (Îi cere un ~ spre a nu-l uita.) 14. semnal. (La ~ul convenit, a apărut.) 15. manifestare, simptom. (Are ~e de nebunie.) 16. piază, prevestire, (livr.) augur. (~ bun sau rău.) 17. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însuşire, notă, particularitate, proprietate, specific, trăsătură, (reg.) însuşietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (Câteva ~ esenţiale ale acestui fenomen.)
(Dicţionar de sinonime)
SEMN s. v. consemnare, criteriu, icoană, inscripţie, insignă, însemn, însemnare, menţiune, minune, miracol, normă, notaţie, notă, principiu, semnalment, ştire, veste.
(Dicţionar de sinonime)
SEMNUL ADÚCERII s. v. ghilimele, semnele citării.
(Dicţionar de sinonime)
SEMN RĂSPUNZĂTÓR s. v. semnul întrebării.
(Dicţionar de sinonime)
SEMN ÎNTREBĂTÓR s. v. semnul întrebării.
(Dicţionar de sinonime)
SÉMNE s. pl. v. tatuaj.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
semn ~e n. 1) Ceea ce serveşte pentru a indica sau exprima ceva; indicator. ~ de ploaie. ♢ ~ de hotar obiect (piatră, stâlp, copac etc.) care indică o linie de demarcaţie. ~ de carte fâşie de carton sau de alt material pusă într-o carte pentru a indica pagina, unde a fost întreruptă lectura. A face ~ (sau ~e) a face o mişcare care sugerează ceva. ~e grafice totalitate a semnelor folosite în scriere. ~e de punctuaţie semne grafice (virgulă, punct, punct şi virgulă etc.), care indică în scris intonaţia şi structura sintactică a vorbirii. ~ diacritic semn pus deasupra sau dedesubtul unei litere pentru a-i indica o valoare fonetică suplimentară. ~e matematice semne care indică anumite operaţii matematice. ~e convenţionale figuri simbolice menite să reprezinte ceva în mod convenţional. ~ monetar a) tot ceea ce este imprimat pe o monedă; b) însăşi moneda. ~ verbal (sau lingvistic) unitate semnificativă a limbii. 2) Marcă specială făcută pentru a recunoaşte un lucru sau o fiinţă. 3) Pată naturală proprie unui obiect sau unei fiinţe. 4) Urmă lăsată de un obiect în rezultatul acţiunii unui factor extern. 5) Particularitate după care poate fi recunoscut un lucru sau un fenomen; indiciu. ~e de boală grea. ♢ ~ bun (sau rău) semn care ar prevesti ceva plăcut (sau ceva neplăcut). A da ~ (sau ~e) de viaţă a da de ştire despre sine. În (sau ca) ~ ca dovadă. Sub ~ul având ca simbol. /<lat. signum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
semn s. n., pl. sémne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SEMN s. 1. indicator, jalon, reper. (Ca ~ este un stâlp de piatră.) 2. (reg.) zăloagă. (~ de carte.) 3. marcă. (~ distinctiv aplicat pe un obiect.) 4. semn grafic = caracter. (Un scris cu tot felul de ~.) 5. (LINGV.) semn de punctuaţie = semn ortografic; semnele citării v. ghilimele; semn ortografic = semn de punctuaţie; semnul exclamaţiei v. semnul exclamării; semnul exclamării = semnul exclamaţiei, (rar) punct al mirării, punct de exclamaţie; semnul întrebării = (înv.) punct de întrebare, semn întrebător, semn răspunzător. 6. semn zodiacal = zodiac, zodie. 7. constelaţie, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.) 8. ţintă, (prin Transilv. şi Ban.) şaibă, (înv.) ţel. (Trage cu puşca la ~.) 9. (MED.) cicatrice, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. şi reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas un ~ de la plagă.) 10. urmă. (N-a lăsat nici un ~ al trecerii sale pe aici.) 11. însemn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 12. dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, probă, (livr.) testimoniu, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul ...) 13. amintire. (Îi cere un ~ spre a nu-l uita.) 14. semnal. (La ~ul convenit, a apărut.) 15. manifestare, simptom. (Are ~e de nebunie.) 16. piază, prevestire, (livr.) augur. (~ bun sau rău.) 17. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însuşire, notă, particularitate, proprietate, specific, trăsătură, (reg.) însuşietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (Câteva ~ esenţiale ale acestui fenomen.)
(Dicţionar de sinonime)
SEMN s. v. consemnare, criteriu, icoană, inscripţie, insignă, însemn, însemnare, menţiune, minune, miracol, normă, notaţie, notă, principiu, semnalment, ştire, veste.
(Dicţionar de sinonime)
SEMNUL ADÚCERII s. v. ghilimele, semnele citării.
(Dicţionar de sinonime)
SEMN RĂSPUNZĂTÓR s. v. semnul întrebării.
(Dicţionar de sinonime)
SEMN ÎNTREBĂTÓR s. v. semnul întrebării.
(Dicţionar de sinonime)
SÉMNE s. pl. v. tatuaj.
(Dicţionar de sinonime)