seníc (-ce), s.n. – 1. Pînză în care se prepară cenuşa pentru leşie. – 2. Cîrpă, bucată de pînză. – Var. selnic. Origine îndoielnică. Cum serveşte la înălbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinjă, cf. sineală. Se foloseşte în Olt. Legătura cu bg. sĭennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasă.
(Dicţionarul etimologic român)
sénic s.n. (reg.) 1. ţesătură de cânepă (pentru rufe de corp, prosoape, feţe de masă etc.). 2. ştergar făcut din ţesătură de cânepă. 3. bucată de pânză în care se pune cenuşa pentru leşie, cenuşar; pânză rară pentru sedilă. 4. (în forma: selnic) basma închisă la culoare (şi murdară). 5. (în forma: selnic) unealtă de pescuit asemănătoare cu leasa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
SÉNIC s. v. prosop, şervet, ştergar.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul etimologic român)
sénic s.n. (reg.) 1. ţesătură de cânepă (pentru rufe de corp, prosoape, feţe de masă etc.). 2. ştergar făcut din ţesătură de cânepă. 3. bucată de pânză în care se pune cenuşa pentru leşie, cenuşar; pânză rară pentru sedilă. 4. (în forma: selnic) basma închisă la culoare (şi murdară). 5. (în forma: selnic) unealtă de pescuit asemănătoare cu leasa.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
SÉNIC s. v. prosop, şervet, ştergar.
(Dicţionar de sinonime)