SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie împreună; a despărţi, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndepărta, a se despărţi; (despre soţi) a divorţa. 2. Refl. şi intranz. (Fiz.; despre o substanţă solidă dizolvată într-un lichid) A (se) depune sub formă de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEPARÁRE, separări, s.f. Acţiunea de a (se) separa şi rezultatul ei; despărţire, izolare; diferenţiere. – V. separa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SEPARÁ sepár tranz. (obiecte sau persoane aflate la un loc) A face să se separe; a despărţi. /<fr. séparer, lat. separare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SEPARÁ mă sepár intranz. A înceta de a fi laolaltă sau la un loc; a se despărţi; a se detaşa. /<fr. séparer, lat. separare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SEPARÁ vb. I. tr., refl. A (se) despărţi; a (se) izola. [P.i. sepár. / < fr. séparer, it., lat. separare].
(Dicţionar de neologisme)
SEPARÁRE s.f. Acţiunea de a (se) separa şi rezultatul ei; separaţie, despărţire. [< separa].
(Dicţionar de neologisme)
SEPARÁ vb. tr., refl. 1. a (se) despărţi; a (se) izola. 2. (despre o substanţă solidă dizolvată într-un lichid) a (se) depune sub formă de precipitat. (< fr. séparer, lat. separare)
(Marele dicţionar de neologisme)
separá vb., ind. prez. 1 sg. sepár, 3 sg. şi pl. sepáră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
separáre s. f., g.-d. art. separării; pl. separări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SEPARÁ vb. 1. a (se) despărţi, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se despărţi, a se izola, a se răzleţi, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. v. divorţa. 4. a despărţi, (înv. şi reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie şi i-am ~.) 5. a (se) despărţi, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (înv. şi pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a tăia. (A ~ bucata în trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. a despărţi. (Zidul ~ cele două camere.)
(Dicţionar de sinonime)
SEPARÁRE s. 1. despărţire, desprindere, detaşare, izolare, separaţie. (~ lui de grup.) 2. v. divorţ. 3. despărţire, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuşi.) 4. descompunere, desfacere, despăr-ţire, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 5. despărţire, izolare, separaţie, (rar) segregare, segregaţie. (~ femeilor de bărbaţi.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) separa ≠ a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) uni
(Dicţionar de antonime)
Separare ≠ unire
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SEPARÁRE, separări, s.f. Acţiunea de a (se) separa şi rezultatul ei; despărţire, izolare; diferenţiere. – V. separa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SEPARÁ mă sepár intranz. A înceta de a fi laolaltă sau la un loc; a se despărţi; a se detaşa. /<fr. séparer, lat. separare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SEPARÁ vb. I. tr., refl. A (se) despărţi; a (se) izola. [P.i. sepár. / < fr. séparer, it., lat. separare].
(Dicţionar de neologisme)
SEPARÁRE s.f. Acţiunea de a (se) separa şi rezultatul ei; separaţie, despărţire. [< separa].
(Dicţionar de neologisme)
SEPARÁ vb. tr., refl. 1. a (se) despărţi; a (se) izola. 2. (despre o substanţă solidă dizolvată într-un lichid) a (se) depune sub formă de precipitat. (< fr. séparer, lat. separare)
(Marele dicţionar de neologisme)
separá vb., ind. prez. 1 sg. sepár, 3 sg. şi pl. sepáră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
separáre s. f., g.-d. art. separării; pl. separări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SEPARÁ vb. 1. a (se) despărţi, a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se despărţi, a se izola, a se răzleţi, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. v. divorţa. 4. a despărţi, (înv. şi reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie şi i-am ~.) 5. a (se) despărţi, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (înv. şi pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. a despărţi, a divide, a diviza, a fracţiona, a fragmenta, a îmbucătăţi, a împărţi, a scinda, a secţiona, a tăia. (A ~ bucata în trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărţi, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. a despărţi. (Zidul ~ cele două camere.)
(Dicţionar de sinonime)
SEPARÁRE s. 1. despărţire, desprindere, detaşare, izolare, separaţie. (~ lui de grup.) 2. v. divorţ. 3. despărţire, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuşi.) 4. descompunere, desfacere, despăr-ţire, divizare, fracţionare, împărţire, scindare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 5. despărţire, izolare, separaţie, (rar) segregare, segregaţie. (~ femeilor de bărbaţi.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) separa ≠ a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) uni
(Dicţionar de antonime)
Separare ≠ unire
(Dicţionar de antonime)