serdar

SERDÁR, serdari, s.m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Ţara Românească şi Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ♢ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SERDÁR ~i m. 1) (în evul mediu) Comandant de oaste şi, mai ales, de călărime. 2) (în sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. /<turc. serdar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

serdár (-ri), s.m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, şeful armatei, inspector general al poştelor şi comunicaţiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Şeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s.f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s.f. (funcţia de serdar); cîrcserdar, s.m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar.
(Dicţionarul etimologic român)

serdár s. m., pl. serdári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

serdár, serdári, s.m. (înv.) 1. (în sec. XVI-XVII) comandant de oaste, mai ales de călărime. 2. (în sec. XVIII-XIX) boier de rang mijlociu. 3. general de cavalerie în armata otomană. 4. (reg.) călău.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)