servitute

SERVITÚTE, servituţi, s.f. 1. (În evul mediu) Stare de dependenţă, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligaţie, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. – Din lat. servitus, -utis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SERVITÚ//TE ~ţi f. Stare a celui aservit. /<lat. servitus, ~utis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SERVITÚTE s.f. 1. Stare de dependenţă, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligaţie, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. [< lat. servitus].
(Dicţionar de neologisme)

SERVITÚTE s. f. 1. stare de dependenţă, de supunere; servitudine. ♢ obligaţie, constrângere. 2. (jur.) sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situaţia naturală a bunului sau dintr-o convenţie. (< lat. servitus)
(Marele dicţionar de neologisme)

servitúte s. f., g.-d. art. servitúţii; pl. servitúţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SERVITÚTE s. v. aservire, atârnare, captivitate, constrângere, datorie, dependenţă, forţă, iobăgie, îndatorire, înrobire, obligaţie, robie, rumânie, sclavie, silă, silnicie, subjugare, subordonare, supunere, şerbie, vecinătate, vecinie, violenţă.
(Dicţionar de sinonime)