sfântul dex - definiţie, sinonime, conjugare
SFÁNŢ, sfanţi, s.m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat şi în ţările româneşti la începutul sec. XIX; sorcovăţ; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ♢ Expr. A nu avea nici un sfanţ = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánţih s.m.] – Din germ. Zwanzig[er].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞFANŢ s.m. v. sfanţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFẤNT, -Ă, sfinţi, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinităţii, considerată ca întruchipând suprema perfecţiune şi puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificaţi de biserică. ♢ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viaţă curată şi cucernică. 2. Care ţine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ţinuturile menţionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit şi propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneraţie; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârşit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” şi exprimând ideea de superlativ) Straşnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păţi, a da de belea; b) a da peste un noroc neaşteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăboveşte undeva prea mult (şi degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. şi f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârşit al vieţii creştine şi consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ♢ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbaşii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinţii = a aţipi, a adormi; a muri. A-i ieşi (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept şi înţelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemişcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinţi sau a se ruga de toţi sfinţii = a se adresa la cei puternici cu rugăminţi, a fi nevoitsolicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri şi cu stăruinţe. La sfântu-aşteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viaţă curată şi cucernică. 3. S.f. pl. art. (În credinţele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFÂNT1 ~ă (sfinţi, sfínte) 1) Care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sacru. ~a libertate. 2) Care este excepţional de important. Datorie ~ă 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăţi dătătoare de viaţă. ~ul soare. ~ul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viaţă extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepţiile religioase) Care posedă har divin. Apă ~ă. /<sl. sventu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SFÂNT2 sfinţi m. 1) (la creştini) Persoană care şi-a consacrat viaţa apărării religiei şi care după moarte este considerată făcătoare de minuni. ♢ La ~ul aşteaptă niciodată. Parcă i-a ieşit un ~ din gură se spune despre cineva care a enunţat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toţi sfinţii a) a se adresa cu rugăminţi tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinţă supremă, care a creat lumea; Dumnezeu. ♢ Ferit-a ~ul în nici un caz. /<sl. sventu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sfanţ (-ţi), s.m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanţig, sfanţih, svanţih. Mr. sfanţic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănţoaică, s.f. (monedă de 10 creiţari); sfănţui, vb. (a mitui); sfănţuială, s.f. (mituire).
(Dicţionarul etimologic român)

sfînt (-tă), adj. – 1. Divin. – 2. Sacru. – 3. Respectabil, venerabil. – 4. Preafericit. – 5. Epitet popular dat lunii, soarelui şi zilelor săptămînii personificate. – 6. Impunător, grozav. – 7. (S.m.) Preacuvios, sanct. – 8. (S.m.) Căpetenie, ştab, persoană cu putere. – 9. (S.f.) Împărtăşanie. – 10. (S.f. pl.) Iele, duhuri rele. Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Şeineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s.m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se păstrează în numele unei biserici din Iaşi, Trisfetite(li), a cărui reducere se explică prin considerarea sa greşită drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfeştanie (var. înv., osfeştanie), s.f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfeştenic, s.m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinţi (var. înv. sfenti, sfenţi, osfinţi), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfinţenie, s.f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfinţie, s.f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preoţilor); sfinţişori, s.m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfinţituri, s.f. pl. (mîncare sfinţită, la Paşti); sfinţit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preoţilor); preasfinţit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelaţilor); sfîntuleţul, s.m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuţă (Candrea interpretează greşit drept „Dumnezeu”), rus. svjatoša „diavolul”.
(Dicţionarul etimologic român)

sfanţ s. m., pl. sfanţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfânta Treíme adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfânta Fecioáră adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfântul Mormânt adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Pátruzeci-de-Sfínţi s. pr. m. pl. (sil. -tru-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínţi; f. sg. sfântă, g.-d. art. sfíntei, pl. sfínte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfânta Scriptúră adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfântul Duh adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfântul Scáun adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

poála-Sfíntei-Maríi s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SFANŢ s. 1. v. pitac. 2. (înv. şi reg.) husăş. (Vechea monedă maghiară numită ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SFANŢ s. v. ban, franc, gologan, para.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-SFÂNTULUI-IÓN s. v. salvie de Etiopia.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-SFÂNTULUI-IOÁN s. v. răscoage.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-SFÂNTĂ s. v. lemnul-maicii-domnului.
(Dicţionar de sinonime)

LEMN-SFÂNT s. v. lemnul-maicii-domnului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-SFÂNTULUI-CRÍSTOFOR s. v. orbalţ.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-SFINTEI-SÓFIA s. v. peliniţă.
(Dicţionar de sinonime)

SFÂNTUL s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumne-zeu, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.
(Dicţionar de sinonime)

SFÂNT adj. v. grozav, straşnic, teribil, zdravăn.
(Dicţionar de sinonime)

SFÂNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. şi pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiţă. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârşit, perfect. (~ nevinovăţie!)
(Dicţionar de sinonime)

SFÍNTE s. pl. v. iele.
(Dicţionar de sinonime)

BUSUIOCUL-SFÍNTELOR s. v. calomfir.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sf sfa sfan sfant sfantu

Cuvinte se termină cu literele: ul tul ntul antul fantul