sfâr dex - definiţie, sinonime, conjugare

sfâr

SFÂR interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de învârtirea sau de mişcarea cu repeziciune a unui obiect. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de încingerea pe foc a unei grăsimi sau de prăjirea alimentelor. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFÂR interj. 1) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs la prăjirea cărnii, la venirea în contact a unui lichid cu focul, la aprinderea unui chibrit etc.). 2) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de un obiect care se învârteşte sau străbate cu mare viteză aerul). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sfîr interj. – Imită zgomotul unui obiect lansat în aer sau al unui obiect care arde. – Var. svîr, şi der. Creaţie expresivă, cf. sfor, hor, hîr, cîr, mîr. – Der. sfîrîi, vb. (a vibra, a şuiera, a bîzîi, a zumzăi), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl. sviriti, germ. schwirren, cu aceleaşi sensuri (după Cihac, II, 340, rom. ar proveni din sl.); sfîrîiac, s.n. (zbîrnîitoare); sfîrîitoare, s.f. (zbîrnîitoare); sfîrîială, s.f. (sfîrîit); sfîrlă, s.f. (bobîrnac), cu suf. expresiv -lă, cf. cocîrlă (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, din sl. svirĕlĭ „flaut”); sfîrleză, s.f. (titirez), de la sfîrlă cu suf. - (Denssusianu, Bausteine, 477; după Pascu, I, 156; din lat. sphaerula, ipoteză neverosimilă); sfîrlag (var. sfîrlac), s.n. (roi mic; băltoacă), la care sensul al doilea nu este clar. – Cf. sperlă, sfîrc. De la var. svîr derivă svîrli (var. asvîrli), vb. (a arunca, a trage, a a lansa; a lepăda; a lăsa, a se desprinde de ceva; a cheltui, a irosi; a lovi cu copita, a da copite; refl., a se arunca, a se precipita, a se porni, a se repezi), cu suf. expresiv -li, cf. sfîrlă, sperlă (der. din bg. hvărljam, sb. vrljiti, cr. vérljiti, propusă de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibilă formal, dar cuvintele sl. sînt tot de origine onomatopeică, după DAR şi Candrea, dintr-un sl. *vrŭlitivrŭlŭ „repede” cu s- de la svîr, explicaţie care nu este convingătoare; după Miklosich, Slaw. Elem., 51, din sl. chvrŭliti; după Lambrior 107, din lat. *exvellῑreexvellĕre); (s)vîrlită, s.f. (tragere; joc de copii; bătaia unei aruncări cu piatră); (a)svîrlitor, adj. (care aruncă); (a)svîrlitură, s.f. (tragere; distanţa unei aruncări cu piatra); svîrlugă (var. vîrlugă), s.f. (peşte mic foarte iute, Cobitis taenia), din cauza rapidităţii mişcărilor lui, cf. sb. čvrljuga „ciocîrlie”; vîrlan, s.m. (guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat în general drept. der. din sl. vrŭlŭ „rapid” (Tiktin; Candrea); vîrlav (var. vîrlogan), adj. (robust), în Olt., legat în mod greşit de Candrea de sb. vrljav, vrljok „care suferă de ochi” vîrligoanţă, s.f. (zvîrlugă), în Trans. – Cf. bîrliga.
(Dicţionarul etimologic român)

sfâr interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: sf sfa

Cuvinte se termină cu literele: ar far