sfârșit dex - definiţie, sinonime, conjugare
SFÂRŞÍ, sfârşesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ♢ Loc. adv. Pe sfârşite = aproape gata, pe terminate. ♢ Expr. (Intranz.) A sfârşi cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârşi cu cineva = a rupe relaţiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârşit; a epuiza. 2. Refl. şi intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârşit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situaţie; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârşeau prin a se convinge. 3. Refl. A-şi pierde viaţa, a se prăpădi, a muri. ♢ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzaţie de sfârşeală, de leşin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFÂRŞÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârşi; partea care sfârşeşte sau cu care se sfârşeşte ceva; moment final; fine. ♢ Loc. adj. Fără sfârşit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ♢ Loc. adv. În sfârşit = în cele din urmă, în fine. La sfârşit = la urmă. ♢ Expr. A face (sau a pune) sfârşit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârşit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ♢ Expr. A-şi da sfârşitul (sau obştescul sfârşit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, ţintă. [Var.: (reg.) fârşít s.n.] – V. sfârşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFÂRŞÍT2, -Ă, sfârşiţi, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SFÂRŞ//Í ~ésc tranz. 1) (acţiuni) A duce până la capăt; a isprăvi; a termina; a dovedi; a încheia. ♢ A o ~ rău a termina o activitate printr-un eşec. 2) pop. A face să se sfârşească; a lipsi de viaţă; a omorî; a ucide; a răpune; a mântui. ♢ ~ cu cineva a) a rupe relaţiile cu cineva; b) a omorî pe cineva. /<sl. suvurušiti, svrusiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SFÂRŞ//Í mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se isprăvi; a se termina. 2) A avea drept sfârşit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forţa şi energia ajungând într-o stare de slăbiciune totală; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se istovi. 4) (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viaţă; a muri; a deceda; a răposa. /<sl. suvurušiti, svrusiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SFÂRŞÍT ~uri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului.În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminaţie; desinenţă. 3) Stingere din viaţă; moarte. ♢ A-şi da obştescul ~ a muri. /v. a sfârşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sfîrşí (-şésc, -ít), vb. – 1. A termina, a isprăvi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrşit. – 3. (Refl.) A se prăpădi, a muri. – Var. săvîrşi. Megl. sfăşǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrşenie, s.f. (înv., terminare, moarte); sfîrşală, s.f. (slăbiciune, leşin, terminat, isprăvit; s.n., final, moarte); nesfîrşit, adj. (infinit); săvîrşitor, adj. (înfăptuitor, făuritor); desăvîrşi, vb. (a isprăvi; a finisa; a perfecţiona); desăvîrşit, adj. (perfect, exact).
(Dicţionarul etimologic român)

sfârşí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sfârşésc, imperf. 3 sg. sfârşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sfârşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sfârşít s. n., pl. sfârşíturi (şi: sfârşíte în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SFÂRŞÍ vb. 1. v. termina. 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârşi. 4. v. încheia. 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuţia.) 6. v. conchide. 7. v. ieşi. 8. a se încheia, a se termina, (înv. şi pop.) a se petrece, (înv. şi reg.) a se obârşi. (Toate trec şi se ~.) 9. v. absolvi. 10. v. solda. 11. v. lichida. 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ şi vacanţa!) 14. v. expira. 15. v. consuma. 16. v. înceta. 17. v. muri. 18. v. extenua. 19. v. lihni.
(Dicţionar de sinonime)

SFÂRŞÍ vb. v. asasina, devasta, distruge, îndeplini, înfăptui, nimici, omorî, pârjoli, prăpădi, pustii, realiza, suprima, ucide.
(Dicţionar de sinonime)

SFÂRŞÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunţii.) 5. încetare, terminare, (înv. şi reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârşenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acţiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârşire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieţii.) 13. v. moarte.
(Dicţionar de sinonime)

SFÂRŞÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) sfârşi ≠ a (se) începe, a (se) naşte, a începe
(Dicţionar de antonime)

Sfârşit ≠ început, introducere, nesfârşit
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: sf sfa sfar sfars sfarsi

Cuvinte se termină cu literele: it sit rsit arsit farsit