sfeclă

SFÉCLĂ, sfecle, s.f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase şi cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roşie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ♢ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită şi frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conţin 14-22% zahăr şi sunt utilizate în industria zahărului şi a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conţinut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFÉCL//Ă ~e f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina cărnoasă, albă sau roşie, folosită în alimentaţie, în industrie şi ca nutreţ. ~ de zahăr. [G.-D. sfeclei; Sil. sfe-clă] /<bulg. sveklo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sféclă (-le), s.f. – Nap (Beta vulgaris). Mgr. σεῦϰλον, probabil prin intermediul sl. sveklŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 382; Vasmer, Gr., 139; Conev 48), cf. slov., ceh. svekla, rus. cvelklja, mag. czékla, ngr. σφέϰλι. – Der. sfecli, vb. (a o păţi, a se speria, a fi surprins) pare a fi cuvînt de origine diferită, confundat cu sfeclă (după Cihac, II, 337 în loc de *sfetli, din sl. svĕtliti „a luci”, care nu se explică semantic, der. din sfeclă › „a deveni roşu ca sfecla”, general admisă, nu este probabilă, căci a înroşi nu este semn caracteristic al fricii).
(Dicţionarul etimologic român)

sféclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. sféclei; pl. sfécle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SFÉCLĂ s. (BOT.) 1. (Beta) (prin Maram.) burac, (Mold.) pangea. 2. sfeclă furajeră (Beta vulgaris) = (reg.) ripă.
(Dicţionar de sinonime)