sfiire dex - definiţie, sinonime, conjugare
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reţinut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de ruşine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se ruşina de... – Din sl. svĕniti sen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SFIÍRE, sfiiri, s.f. Faptul de a se sfii; sfială. – V. sfii.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SFI//Í ~ésc tranz. A face să se sfiască; a ruşina; a jena. /<sl. svĕniti sen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SFI//Í mă ~ésc intranz. A fi cuprins de ruşine; a se ruşina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sfií (-iésc, -ít), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se ruşina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii şi der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s.f. (timiditate, teamă, ruşine); sfiicios (var. sfielnic, sfieţ), adj. (timid, retras, ruşinos); sfiiciune, s.f. (timiditate); sfiinţă, s.f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).
(Dicţionarul etimologic român)

sfií vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sfiésc, imperf. 3 sg. sfiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sfiáscă; ger. sfiínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sfiíre s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SFIÍ vb. a se jena, a se ruşina, (înv. şi reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teşi. (Hai, nu te ~, spune!)
(Dicţionar de sinonime)

SFIÍRE s. v. ruşine, sfială, sfiiciune, timiditate.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sf sfi sfii sfiir

Cuvinte se termină cu literele: re ire iire fiire