SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s.f. (Reg.) Acţiunea de a sfârcui şi rezultatul ei. – V. sfârcui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
sfârcuí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sfârcui, 3 sg. şi pl. sfârcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sfârcuíre s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s.f. (Reg.) Acţiunea de a sfârcui şi rezultatul ei. – V. sfârcui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
sfârcuíre s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)