sfârşitul
[Sinonime]
SFÂRŞÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârşi; partea care sfârşeşte sau cu care se sfârşeşte ceva; moment final; fine. ♢ Loc. adj. Fără sfârşit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ♢ Loc. adv. În sfârşit = în cele din urmă, în fine. La sfârşit = la urmă. ♢ Expr. A face (sau a pune) sfârşit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârşit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ♢ Expr. A-şi da sfârşitul (sau obştescul sfârşit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, ţintă. [Var.: (reg.) fârşít s.n.] – V. sfârşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SFÂRŞÍT2, -Ă, sfârşiţi, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SFÂRŞÍT ~uri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului. ♢ În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminaţie; desinenţă. 3) Stingere din viaţă; moarte. ♢ A-şi da obştescul ~ a muri. /v. a sfârşi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sfârşít s. n., pl. sfârşíturi (şi: sfârşíte în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SFÂRŞÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunţii.) 5. încetare, terminare, (înv. şi reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârşenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acţiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârşire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieţii.) 13. v. moarte.
(Dicţionar de sinonime)
SFÂRŞÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Sfârşit ≠ început, introducere, nesfârşit
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SFÂRŞÍT2, -Ă, sfârşiţi, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârşi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
sfârşít s. n., pl. sfârşíturi (şi: sfârşíte în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SFÂRŞÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunţii.) 5. încetare, terminare, (înv. şi reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârşenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acţiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârşire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieţii.) 13. v. moarte.
(Dicţionar de sinonime)
SFÂRŞÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Sfârşit ≠ început, introducere, nesfârşit
(Dicţionar de antonime)