sic dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŞIC1 s.n. Eleganţă, distincţie, bun-gust (în îmbrăcăminte, în atitudini). ♢ (Adjectival) O femeie şic. ♢ (Adverbial) Se îmbracă şic. ♦ Lucru care amuză, care are haz. – Din fr. chic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞIC2, şicuri, s.n. Fiecare dintre micile foiţe de metal lucios care se aplică drept podoabă pe unele haine femeieşti; fluture, paietă. – Din scr. šik, magh. sik.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SIC1 adv. Cuvânt care înseamnă „aşa”, scris, de obicei între paranteze (adesea urmat de semnul exclamării) şi folosit ca indicaţie pentru ca cititorii să ştie că o greşeală dintr-un text reprodus aparţine originalului, adică autorului respectiv, şi nu comentatorului. – Cuv. lat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SIC2 interj. v. sâc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞIC1 n. 1) Eleganţă dezinvoltă, bazată pe un gust ales. 2) Rafinament spiritual; lucru amuzant. /<fr. chic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞIC2 adj. 1) Care vădeşte un gust rafinat; extrem de elegant. Rochie ~. 2) Care satisface gusturile unei persoane; în conformitate cu gusturile cuiva. O fată ~. /<fr. chic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŞIC3 ~uri n. Placă mică de metal lucios, care se aplică pe unele haine ca podoabă; paietă, fluture. /<sb. šik, ung. sik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şic s.n. – 1. Distincţie, eleganţă. – 2. (Adj. invar.) Elegant. Fr. chic.
(Dicţionarul etimologic român)

sic (-curi), s.n. (Înv.) Foiţă de alamă, paietă. Mag. sík (Tiktin; Gáldi, Dict., 158), cf. sb., slov., ceh. sik. – Der. şicui, vb. (înv., a auri, a acoperi cu aur).
(Dicţionarul etimologic român)

ŞIC s.n. (Argotic) Eleganţă, distincţie, gust. ♦ Lucru care amuză. [< fr. chic].
(Dicţionar de neologisme)

SIC adv. Cuvânt (care se pune de obicei între paranteze într-un text citat) pentru a arăta că e întocmai după original, cu greşeala sau cu ciudăţenia sa. [< lat. sic – aşa, întocmai].
(Dicţionar de neologisme)

ŞIC I. s. n. eleganţă, distincţie, bun gust. ♢ lucru care amuză. II. adj. inv. elegant, distins, cu gust. (< fr. chic)
(Marele dicţionar de neologisme)

SIC adv. (între paranteze într-un text citat) întocmai după original. (< lat. sic)
(Marele dicţionar de neologisme)

şic adj. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şic (eleganţă) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şic (poleială, paietă) s. n., pl. şícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sic (întocmai) adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sic s.n. (reg.) pământ care conţine calcar sau silitră.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
ŞIC adj. v. ales, distins, elegant, fin, rafinat, select, stilat, subtil.
(Dicţionar de sinonime)

ŞIC s. v. bun-gust, distincţie, eleganţă, fluturaş, fluture, paietă, poleială, rafinament, staniol.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: si

Cuvinte se termină cu literele: ic