silabă dex - definiţie, sinonime, conjugare

silabă

SILÁBĂ, silabe, s.f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunţate printr-un singur efort respirator. ♢ Silabă închisă = silabă care se termină în consoană. ♢ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SILÁB//Ă ~e f. Unitate fonetică minimă a lanţului vorbirii, alcătuită din unul sau mai multe sunete, care se pronunţă printr-un singur efort expirator. ♢ ~ deschisă silabă care se termină într-o vocală. ~ închisă silabă care se termină într-o consoană. /<lat. syllaba, fr. syllabe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

silábă (-be), s.f. – Grup de foneme pronunţat într-un singur efort expiator. – Mr. silavie. Fr. sylabbe, mr. din ngr. σμλλαβή. – Der. silabisi, vb. (a pronunţa rar, pe silabe), format după ngr. σμλλαβίζω (Tiktin; Gáldi 251) cu finala -si provine vb. împrumutate din gr., cf. mr. silavisire; silabic, adj., din fr. syllabique.
(Dicţionarul etimologic român)

SILÁBĂ s.f. Parte dintr-un cuvânt alcătuită dintr-unul sau din mai multe sunete, care se rosteşte într-o singură emisiune a vocii. [Cf. lat. syllaba, gr. syllabe].
(Dicţionar de neologisme)

SILÁBĂ s. f. parte dintr-un cuvânt, dintr-unul sau din mai multe foneme, care se rosteşte într-o singură emisiune a vocii. (< fr. syllabe, lat. syllaba)
(Marele dicţionar de neologisme)

silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: si sil sila silab

Cuvinte se termină cu literele: ba aba laba ilaba