SILÍCĂ, silice, s.f. Material refractar compus mai ales din bioxid de siliciu; cărămidă refractară silicioasă. – Din silice.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SILÍCE s.f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găseşte în natură în compoziţia celor mai multe roci şi care se foloseşte la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SILÍ//CĂ ~ce f. Material refractar de natură silicioasă. /Din silice
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SILÍCE f. Substanţă solidă, albă sau incoloră, întrebuinţată, mai ales, în construcţii şi la fabricarea sticlei; bioxid de siliciu. [G.-D. silicei] /<fr. silice
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SILÍCĂ s.f. Material refractar format în special din bioxid de siliciu. [< silice].
(Dicţionar de neologisme)
SILÍCE s.f. Nume generic dat diferitelor varietăţi de bioxid de siliciu. [Pl. invar. / < fr. silice, cf. lat. silex].
(Dicţionar de neologisme)
SILÍCĂ s. f. material refractar silicios. (< silice)
(Marele dicţionar de neologisme)
SILÍCE s. f. bioxid de siliciu. (< fr. silice, lat. silex)
(Marele dicţionar de neologisme)
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SILÍCĂ s. (CONSTR.) dinas. (~ este o cărămidă refractară silicioasă.)
(Dicţionar de sinonime)
SILÍCE s. v. bioxid de siliciu.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SILÍCE s.f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găseşte în natură în compoziţia celor mai multe roci şi care se foloseşte la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SILÍCE f. Substanţă solidă, albă sau incoloră, întrebuinţată, mai ales, în construcţii şi la fabricarea sticlei; bioxid de siliciu. [G.-D. silicei] /<fr. silice
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SILÍCĂ s.f. Material refractar format în special din bioxid de siliciu. [< silice].
(Dicţionar de neologisme)
SILÍCE s.f. Nume generic dat diferitelor varietăţi de bioxid de siliciu. [Pl. invar. / < fr. silice, cf. lat. silex].
(Dicţionar de neologisme)
SILÍCĂ s. f. material refractar silicios. (< silice)
(Marele dicţionar de neologisme)
SILÍCE s. f. bioxid de siliciu. (< fr. silice, lat. silex)
(Marele dicţionar de neologisme)
silícă (material refractar, cărămidă) s. f., g.-d. art. silícei; (cărămizi) pl. silíce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
silíce (bioxid de siliciu) s. f., g.-d. art. silícei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SILÍCĂ s. (CONSTR.) dinas. (~ este o cărămidă refractară silicioasă.)
(Dicţionar de sinonime)
SILÍCE s. v. bioxid de siliciu.
(Dicţionar de sinonime)