siliciu
SILÍCIU s.n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenuşie, cu proprietăţi asemănătoare cu ale carbonului, care se găseşte în natură sub formă de silice sau de silicaţi şi se întrebuinţează pentru a da duritate şi rezistenţă aliajelor fierului. – Din fr. silicium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SILÍCIU n. Metaloid sub formă de cristale de culoare cafenie-închisă, întrebuinţat, mai ales, în metalurgie şi la fabricarea semiconductoarelor. /<fr. silicium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SILÍCIU s.n. Metaloid din familia carbonului, de culoare negricioasă în stare amorfă şi cenuşiu ca plumbul când este cristalizat. [Pron. -ciu. / < fr. silicium].
(Dicţionar de neologisme)
SILÍCIU s. n. metaloid din grupa carbonului, negricios în stare amorfă şi cenuşiu când este cristalizat, răspândit în natură. (< fr. silicium)
(Marele dicţionar de neologisme)
silíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. silíciul; simb. Si
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SILÍCIU n. Metaloid sub formă de cristale de culoare cafenie-închisă, întrebuinţat, mai ales, în metalurgie şi la fabricarea semiconductoarelor. /<fr. silicium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
SILÍCIU s. n. metaloid din grupa carbonului, negricios în stare amorfă şi cenuşiu când este cristalizat, răspândit în natură. (< fr. silicium)
(Marele dicţionar de neologisme)
silíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. silíciul; simb. Si
(Dicţionar ortografic al limbii române)