SIMŢÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simţ, senzaţia sau percepţia unui lucru, a unui fapt, a unei calităţi, a percepe efectul unei excitaţii; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-şi da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezenţa unei fiinţe sau o acţiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitaţie a simţurilor decât cu ajutorul judecăţii. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-şi da seama, a fi conştient, a înţelege, a bănui o acţiune, o situaţie etc., bazându-se atât pe informaţii şi elemente logice, cât şi pe intuiţie, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conştient de o însuşire, de o dispoziţie sau de o stare proprie. ♢ Expr. A se simţi în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se şti, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simţ; a fi un om simţit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoţie etc.; a fi mişcat, impresionat, tulburat de ceva. ♢ Expr. A simţi lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipseşte. A simţi nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că ..., a încerca sentimentul că ... ♢ Expr. (Refl.) A se simţi la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuţi; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simţi bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimţi de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situaţie etc. [Prez. ind. şi: (reg.) simţesc, simţ] – Lat. sentire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SIMŢÍ simt tranz. 1) (excitanţi interni sau externi) A percepe cu ajutorul simţurilor. ~ foame. ~ durere. ♢ ~ lipsa cuiva (sau a ceva) a suferi din cauza lipsei cuiva (sau a ceva). ~ nevoia a avea necesitatea. 2) A sesiza logic sau intuitiv ~ primejdia. /<lat. sentire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SIMŢÍ mă simt intranz. 1) A fi conştient de starea sa fizică (pe baza propriilor simţuri). ~ vinovat. ~ stăpân. 2) A suporta o apăsare morală. /<lat. sentire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
simţí (-mţ, -ít), vb. – 1. A avea senzaţia de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-şi da seama. a înţelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-şi da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălţimea situaţiei. – Mr. simtu, simţire, megl. sint, sinţǫri. Lat. sentῑre (Puşcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are şi var. simţ, prin analogie cu a-II-a. – Der. simţ, s.n. (instinct senzaţie), deverbal format artificial după lat. sensus; simţiciune, s.f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simţămînt (var. simţimînt), s.n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simţire, s.f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simţitor, adj. (sensibil); nesimţire, s.f. (insensibilitate, bestialitate); nesimţit, adj. (grosolan, fără bun simţ); nesimţitor, adj. (insensibil); consimţi, vb., din fr. consentir; consimţămînt, s.n. (aprobare, consentiment); presimţi, vb., după fr. pressentir; presentiment, s.n., după fr. pressentiment; resimţi, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s.n.; senzaţi(un)e, s.f.; senzaţional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s.f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s.f.; sensual, adj.; sensualism, s.n.; sensualist, adj.; sensualitate, s.f.; sentiment, s.n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s.n.; sentimentalitate, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)
simţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. símtă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bun-símţ s. n., art. búnul-símţ, g.-d. art. búnului-símţ
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SIMŢÍ vb. 1. a percepe. (A ~ un miros plăcut.) 2. a adulmeca. (L-au ~ câinii.) 3. a avea. (A ~ ameţeli.) 4. a încerca, a trăi. (A ~ un sentiment de jenă.) 5. a anticipa, a intui, a presimţi, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 6. a se repercuta, a se resimţi. (Unele efecte se ~ până la el.)
(Dicţionar de sinonime)
BUN-SÍMŢ s. (înv. si pop.) simţire. (Lipsit de ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SIMŢÍ simt tranz. 1) (excitanţi interni sau externi) A percepe cu ajutorul simţurilor. ~ foame. ~ durere. ♢ ~ lipsa cuiva (sau a ceva) a suferi din cauza lipsei cuiva (sau a ceva). ~ nevoia a avea necesitatea. 2) A sesiza logic sau intuitiv ~ primejdia. /<lat. sentire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
simţí (-mţ, -ít), vb. – 1. A avea senzaţia de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-şi da seama. a înţelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-şi da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălţimea situaţiei. – Mr. simtu, simţire, megl. sint, sinţǫri. Lat. sentῑre (Puşcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are şi var. simţ, prin analogie cu a-II-a. – Der. simţ, s.n. (instinct senzaţie), deverbal format artificial după lat. sensus; simţiciune, s.f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simţămînt (var. simţimînt), s.n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simţire, s.f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simţitor, adj. (sensibil); nesimţire, s.f. (insensibilitate, bestialitate); nesimţit, adj. (grosolan, fără bun simţ); nesimţitor, adj. (insensibil); consimţi, vb., din fr. consentir; consimţămînt, s.n. (aprobare, consentiment); presimţi, vb., după fr. pressentir; presentiment, s.n., după fr. pressentiment; resimţi, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s.n.; senzaţi(un)e, s.f.; senzaţional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s.f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s.f.; sensual, adj.; sensualism, s.n.; sensualist, adj.; sensualitate, s.f.; sentiment, s.n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s.n.; sentimentalitate, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)
simţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. símtă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bun-símţ s. n., art. búnul-símţ, g.-d. art. búnului-símţ
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SIMŢÍ vb. 1. a percepe. (A ~ un miros plăcut.) 2. a adulmeca. (L-au ~ câinii.) 3. a avea. (A ~ ameţeli.) 4. a încerca, a trăi. (A ~ un sentiment de jenă.) 5. a anticipa, a intui, a presimţi, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea să se întâmple.) 6. a se repercuta, a se resimţi. (Unele efecte se ~ până la el.)
(Dicţionar de sinonime)
BUN-SÍMŢ s. (înv. si pop.) simţire. (Lipsit de ~.)
(Dicţionar de sinonime)