sine dex - definiţie, sinonime, conjugare
SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile şi numerele; uneori întărit prin „însuşi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcţie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziţii, are funcţie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanţial) Păstrează totul pentru sine însăşi. ♢ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenţia cuiva, prin propriile forţe; din proprie iniţiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conştiinţă, în gând. – Lat. se (după mine, tine).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞÍNĂ, şine, s.f. 1. Fiecare dintre barele de oţel laminate după un anumit profil şi folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roţi (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalaţie tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oţel care se montează pe roţile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uşi, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistenţa la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŞÍN//Ă ~e f. 1 ) Fiecare din cele două bare de oţel fixate pe traverse şi folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu şanţ. 2) Tijă pentru ghidarea unor piese mobile într-un sistem tehnic. 3) Cerc de oţel îmbrăcat pe roţile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de căruţă. 4) Bandă metalică cu care se încinge pe la margini un obiect (ladă, uşă etc.) pentru a-i mări rezistenţa. [G.-D. şinei] /<germ. Schiene
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

síne pron. – El însuşi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenţa unui cuvînt monosilabic în poziţie tonică, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseşte ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepoziţionale; înv., acuzativ fără prep.); dar a ajuns să însemne „cuget lăuntric”, sens cu care se foloseşte ca s.: în sinea luiîn sine „înlăuntrul său”, în sinea mea „pentru mine” etc.; şi, de asemeni, cu posesivul enclitic în sine-mi, în sine-ţi, în sineşi. În sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestătător (autonom) etc. Dintre aceste formaţii s-au păstrat în limbă numai sinucidere şi sinucigaş.
(Dicţionarul etimologic român)

şínă (-ne), s.f. – Linie, cale de fier, cerc, obadă. – Germ. Schiene, prin intermediul pol. szyna (Cihac, II, 388; Borcea 207). Sec. XVII. – Der. şinar, s.m. (cui de fier cu care se fixează şinele); şinui, vb. (a pune cercuri, şine); şineu, s.n. (Trans. de N, băţ cu care se strînge o sfoară sau un lanţ sau un fier-balot).
(Dicţionarul etimologic român)

ca şi cum loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. şi pl. de síne stătătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-dátului-şi-a-fáptului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

punct şi vírgulă s. n., art. púnctul şi vírgula (sil. punc-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únulea (precedat de al) num. m., f. a douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únu num. m., f. douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ca şi când loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şínă s. f., g.-d. art. şínei; pl. şíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞÍNĂ s. 1. (reg.) raf, şing, şteangără. (~ la unele căi de rulare.) 2. cerc, (reg.) şing, (Transilv., Ban. şi Mold.) raf. (~ la roata unei căruţe.) 3. (reg.) şparing. (Sanie cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ŞÍNĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: si sin

Cuvinte se termină cu literele: ne ine