singulativ dex - definiţie, sinonime, conjugare

singulativ

SINGULATÍV s.n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SINGULATÍV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează în unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
(Dicţionar de neologisme)

SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formaţie derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)
(Marele dicţionar de neologisme)

singulatív adj. m., pl. singulatívi; f. sg. singulatívă, pl. singulatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

singulatív s. n., pl. singulatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: si sin sing singu singul

Cuvinte se termină cu literele: iv tiv ativ lativ ulativ