singuratică

SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăieşte departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acţiuni omeneşti) Care este făcut în singurătate, fără să fie ştiut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, aşezări omeneşti etc.) Care este izolat, care este departe de alte aşezări omeneşti etc.; solitar; p. ext. liniştit. O căsuţă singuratică. 3. (Gram.; înv.; şi substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SINGURÁTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre fiinţe) Care trăieşte singur; retras; solitar. 2) (despre obiecte) Care se găseşte singur; solitar. /singur + suf. ~atic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

singurátic adj. m., pl. singurátici; f. sg. singurátică, pl. singurátice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SINGURÁTIC adj. 1. v. retras. 2. v. răzleţ. 3. v. dosnic.
(Dicţionar de sinonime)

SINGURÁTIC adj. v. singur, unic.
(Dicţionar de sinonime)

SINGURÁTIC adj., s. v. singular.
(Dicţionar de sinonime)

SINGURÁTIC s. v. solitar.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Singuratic ≠ nesolitar, nesinguratic
(Dicţionar de antonime)