sintagma

SINTÁGMĂ, sintagme, s.f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p.ext. locuţiune; expresie. – Din fr. syntagme.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SINTÁGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparţinând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare şi care constituie o parte a unei propoziţii sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SINTÁGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuţiune, constituind o parte a unei propoziţii sau a unei fraze. [< fr. syntagme, cf. gr. syntagma].
(Dicţionar de neologisme)

SINTÁGMĂ s. f. unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. (< fr. syntagme)
(Marele dicţionar de neologisme)

sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
(Dicţionar ortografic al limbii române)