solului

SOL⁴ s.n. (Chim.) Soluţie coloidală. – Din fr. sol.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SOL², soli, s.m. Persoană trimisă (oficial) undeva pentru o misiune; spec. emisar însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei ţări sau al unui suveran (din evul mediu). ♦ Vestitor. ♦ (La nunţile ţărăneşti) Flăcău trimis de mire în satul sau la casa miresei spre a-i vesti sosirea. – Din sl. solŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SOL⁵, soluri, s.n. 1. Strat afânat, moale şi friabil de la suprafaţa scoarţei pământeşti, care (împreună cu atmosfera din jur) constituie mediul de viaţă al plantelor; suprafaţa pământului; p. ext. pământ, teren. 2. (Şi în sintagma exerciţiu la sol) probă de gimnastică executată la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SOL³, soli, s.m. Unitate monetară principală din Peru. – Din fr. sol.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SOL¹ s. invar. m. (Muz.) 1. Unul din cele şapte sunete ale gamei; notă corespunzătoare acestui sunet. 2. Nume dat uneia dintre chei. – Din it., fr. sol.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SOL¹ m. invar. 1) Notă muzicală situată pe a cincia treaptă a gamei do major. 2) Sunet corespunzător acestei note. /<fr., it. sol
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SOL² ~uri n. Strat superior al scoarţei terestre, care se caracterizează prin fertilitate şi pe care cresc plante; pământ. /<fr. sol, lat. solum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SOL³ ~i m. 1) înv. Reprezentant însărcinat să ducă tratative oficiale în numele unei ţări sau al unui suveran; trimis; delegat. 2) Persoană care transmite un mesaj; mesager. /<sl. sulu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sol (-li), s.m. – Trimis, mesager, ambasador. Sl. sŭlŭ, solŭ (Cihac, II, 353), Cf. slov. sol. – Der. soli, vb. (înv., a trimite, a comunica); solie, s.f. (trimitere, misiune; mesaj); solitor, s.m. (înv., parlamentar, trimis, delegat).
(Dicţionarul etimologic român)

sol (-luri), s.n. – Pămînt. Fr. sol. – Der. subsol, s.n,, după fr. sous-sol.
(Dicţionarul etimologic român)

SOL- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „sol” (1), „pământ”. [< lat. solum].
(Dicţionar de neologisme)

SOL s.n. 1. Stratul afânat de la suprafaţa Pământului, în care se dezvoltă viaţa vegetală. 2. Teritoriu, pământ. 3. Soluţie coloidală. [Cf. fr. sol, lat. solum].
(Dicţionar de neologisme)

SOL¹ s.m. invar. (Muz.) 1. A cincea notă din gama majoră tip; sunetul corespunzător notei. 2. Coarda, clapa unui instrument care dă sunetul acestei note. 3. Denumirea uneia dintre chei. [< it. sol].
(Dicţionar de neologisme)

SOL² s.m. Unitate monetară în Peru. [< sp. sol].
(Dicţionar de neologisme)

SOL¹- elem. „soare”. (< lat. sol)
(Marele dicţionar de neologisme)

SOL² s. n. 1. strat superficial, afânat, al scoarţei terestre, în care se dezvoltă viaţa vegetală. 2. teritoriu, pământ. o exerciţiu la ~ = probă de gimnastică executată la nivelul podelei. (< fr. sol, lat. solum)
(Marele dicţionar de neologisme)

SOL³ s. m. soluţie coloidală. (< fr. sol)
(Marele dicţionar de neologisme)

SOL⁴ s. m. inv. (muz.) 1. treapta a cincea a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare. 2. coarda, clapa unui instrument care dă acest sunet. 3. denumirea uneia dintre chei. (< it., fr. sol)
(Marele dicţionar de neologisme)

SOL⁵ s. m. unitatea monetară a statului Peru. (< fr., sp. sol)
(Marele dicţionar de neologisme)

sol (muz.) s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sol (emisar, vestitor, unitate monetară) s. m., pl. soli
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sol (chim.) s. n., pl. sóluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sol (stratul superior al scoarţei pământului) s. n., (feluri) pl. sóluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SOL s. 1. v. delegat. 2. v. crainic.
(Dicţionar de sinonime)

SOL s. pământ, teren. (~ podzolic, lutos, nisipos.)
(Dicţionar de sinonime)

SOL s. v. soluţie coloidală.
(Dicţionar de sinonime)

SOL s. v. vătaf, vătăşel, vornicel.
(Dicţionar de sinonime)