sonar
SONÁR, sonare, s.n. 1. Principiu natural şi tehnic de detectare a unui obiect în spaţiu, bazat pe emisia şi reflectarea undelor. 2. Detector sonic pentru telecomunicaţii subacvatice, folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SONÁR s.n. Detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice foloseşte unde elastice. V. asdic. [< engl. sonar < so(und) na(vigation and) r(anging) – navigare şi localizare prin sunet].
(Dicţionar de neologisme)
SONÁR s. n. detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice foloseşte unde elastice. (< fr., engl. sonar)
(Marele dicţionar de neologisme)
sonár s. n., pl. sonáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SONÁR s.n. Detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice foloseşte unde elastice. V. asdic. [< engl. sonar < so(und) na(vigation and) r(anging) – navigare şi localizare prin sunet].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
sonár s. n., pl. sonáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)