sorbind

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puţin câte puţin, cu buzele ţuguiate (şi cu zgomot). ♦ A bea repede şi cu lăcomie, dintr-o singură înghiţitură (golind vasul). ♢ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva îşi manifestă antipatia faţă de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenţie şi interes pe cineva. 2. A înghiţi. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaţ), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SORBÍ sorb tranz. 1) (băuturi sau mâncăruri lichide) A bea sau a mânca trăgând în gură puţin câte puţin. 2) A înghiţi dintr-o dată (lăsând vasul gol). 3) fig. A trage în piept cu nesaţ; a inspira adânc. ~ mireasma trandafirilor. ♢ ~ pe cineva cu ochii (sau din ochi, cu privirea) a se uita cu multă dragoste la cineva; a fi îndrăgostit de cineva. /<lat. sorbere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sorbí (-b, ít), vb. – 1. A bea cîte puţin, a suge. – 2. A înghiţi, a înfuleca, a trage în piept. – 3. (Înv.) A goli. – Mr. sorbu, sorbştu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Puşcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it. sorbire, prov., fr., cat. sorbir, sp. sorber (gal. sorbir), port. sorber. – Der. sorb, s.n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, duşcă; piston); sorbeală (var. sorbitură), s.f. (sorbire, duşcă, zeamă); sorbitor, adj. (care soarbe); sorbancă, s.f. (Trans. de N, strachină); sorbuşcă, s.f. (Mold., supă); sorbăcăi (var. sorbocăi), vb. (a sorbi, a suge); absorbi, vb., după fr. absorber.
(Dicţionarul etimologic român)

sorbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. soárbă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
SORBÍ vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Şarpele îi ~ sângele.) 2. v. absorbi.
(Dicţionar de sinonime)