spart dex - definiţie, sinonime, conjugare
SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) preface în bucăţi, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ♢ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecinţele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răguşit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăţi. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelişul unui lucru, pentru a extrage şi a folosi conţinutul. ♦ Intranz. şi refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ♢ Expr. A sparge norma = a depăşi norma. A sparge frontul = a pătrunde forţat în liniile inamicului. ♦ Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ♢ Expr. (Tranz.) Pe unde şi-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forţare o uşă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuţit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni şi despre acţiuni la care participă aceştia) A lua sfârşit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăştierea participanţilor). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ♢ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleţi o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăştia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SPART1 s.n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfârşit, încheiere a unei activităţi. ♢ Expr. A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SPART2, -Ă, sparţi, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăţi, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ♢ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult şi cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăţi mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răguşit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălţăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SPÁRGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. ♢ A-şi ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniştea (sau tăcerea) a întrerupe liniştea (sau tăcerea), producând un zgomot neaşteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăţa de învelişul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conţinutul). 3) (încuietori) A descuia forţat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuţit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ♢ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oşti duşmane) A pune pe fugă; a împrăştia; a risipi. ♢ ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forţând; a rupe. Apa a spart iezătura. ♢ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE SPÁRGE mă sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-şi pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apăsare etc.). ♢ ~ (oalele) în capul cuiva a suporta consecinţe neplăcute fără a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticlă, faianţă, porţelan) A forma despicături la suprafaţă (fără a se preface în cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-şi pierde integritatea, deteriorându-se (prin acţiunea unor factori externi). Acoperişul s-a spart. 4) (despre adunări, petreceri etc.) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se mântui; a se sfârşi; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, răni etc.) A se deschide, lăsândcurgă puroiul; a începe să supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni răguşit. /<lat. spargere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SPART ~tă (~ţi, ~te) înv. (despre oştiri) 1) Care este împrăştiat. 2) (despre obiecte) Care este prefăcut în cioburi; sfărâmat; crăpat. /v. a (se) sparge
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

spárge (-g, -rt), vb. – 1. A Împrăştia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăţi. – 6. A desfiinţa, a distruge, a sfîşia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănţui. – Mr. (a)spargu, (a)şparşu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Şeineanu, Semasiol., 162; Puşcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir. – Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s.m., hoţ prin efracţie; s.n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăştia, a se risipi); spargere, s.f. (acţiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracţie); spărtură, s.f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură).
(Dicţionarul etimologic român)

a ajunge la spartul târgului expr. a ajunge prea târziu (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea o chintă spartă expr. (intl.) 1. a nu avea logistica necesară pentru executarea unei acţiuni ilicite. 2. a nu dispune de suficienţi oameni pentru desfăşurarea unei acţiuni ilicite (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

chintă spartă expr. 1. (cărt.) siută de cinci cărţi din care lipseşte una. 2. (intl.) ghinion. 3. (intl.) acţiune fără şanse de reuşită. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

spárge-val s. n., pl. spárge-váluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

spárge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeţi, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm, m. m. c. p. 3 sg. sparsése; part. spart
(Dicţionar ortografic al limbii române)

spart s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. v. exploda. 3. v. despica. 4. a sfărâma, (reg.) a strica. (~ nuci; ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheaţa s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. v. forţa. 8. v. jefui. 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărâma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de ţărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.)
(Dicţionar de sinonime)

SPÁRGE vb. v. abate, asasina, bate, birui, călca, contraveni, croi, deceda, declanşa, dezlănţui, dispărea, distruge, duce, isca, izbucni, împrăştia, încălca, înceta, înfrânge, întrece, învinge, lichida, muri, nesocoti, nimici, omorî, pieri, porni, prăpădi, rade, răcni, răposa, răspândi, răzleţi, risipi, rupe, sfărâma, sfârşi, sfâşia, spinteca, stinge, stârni, striga, sucomba, suprima, tăia, topi, trece, ţipa, ucide, urla, viola, zbiera, zdrobi.
(Dicţionar de sinonime)

SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crăpat, fisurat, plesnit. (Vas de lut uşor ~.) 2. crăpat, despicat, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 3. găurit. (O cratiţă ~.) 4. forţat, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 5. v. jefuit. 6. străpuns. (Front ~.)
(Dicţionar de sinonime)

SPART adj. v. bătut, biruit, distrus, hârâit, hârâitor, împrăştiat, înfrânt, învins, nimicit, răguşit, risipit, rupt, sfărâmat, sfâşiat, spintecat, uzat, zdrobit.
(Dicţionar de sinonime)

SPART adj., s. v. cheltuitor, risipitor.
(Dicţionar de sinonime)

SPART s. 1. v. spargere. 2. v. despicare.
(Dicţionar de sinonime)

SPART s. v. împrăştiere, încetare, risipire, sfârşit, terminare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sp spa spar

Cuvinte se termină cu literele: rt art part