SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s.n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S.n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menţiona, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SPECÍFIC1 n. sing. Caracter particular al cuiva sau a ceva. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SPECÍFI//C2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care întruneşte trăsături ce individualizează; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre mărimi) Care se raportează la o anumită unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~că. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SPECIFICÁ specífic tranz. A indica în mod special; a stabili anume. /<lat. specificare, fr. spécifier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SPECÍFIC1 s.n. Caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: notă distinctă. – Fr. spécifique.
(Dicţionarul limbii române moderne)
SPECÍFIC2, -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.
(Dicţionarul limbii române moderne)
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a indica anume, în mod amănunţit. – Fr. spécifier (lat. lit. specificare).
(Dicţionarul limbii române moderne)
SPECÍFIC, -Ă adj. Propriu unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific naţional = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului şi istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].
(Dicţionar de neologisme)
SPECIFICÁ vb. I. tr. A arăta, a menţiona (ceva) precis, anume. [P.i. specífic, 3,6 -că. / < fr. spécifier].
(Dicţionar de neologisme)
SPECÍFIC, -Ă I. adj. caracteristic, propriu unei fiinţe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ♢ care se raportează la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; notă distinctivă. o ~ naţional = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului şi istoriei sale. (< fr. spécifique, lat. specificus)
(Marele dicţionar de neologisme)
SPECIFICÁ vb. tr. a arăta, a menţiona (ceva) precis, anume. (< fr. spécifier, lat. specificare)
(Marele dicţionar de neologisme)
specífic adj. m., pl. specífici; f. sg. specífică, pl. specífice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
specífic s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
specificá vb., ind. prez. 1 sg. specífic, 3 sg. şi pl. specífică; conj. prez. 3 sg. şi pl. specífice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SPECÍFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însuşit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însuşire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obişnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)
(Dicţionar de sinonime)
RELUCTANŢĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.
(Dicţionar de sinonime)
SPECIFICÁ vb. 1. v. menţiona. 2. a preciza, a prevedea, a scrie. (După cum ~ pravila.) 3. a arăta, a indica, a menţiona, a preciza, a semnala, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recoman-dări...) 4. a menţiona, a prescrie, a prevedea, a stabili, a stipula. (Artlcolul 1 ~ următoarele ...)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Specific ≠ necaracteristic, nespecific
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a menţiona, a indica ceva în mod precis. – Din lat. specificare, fr. spécifier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SPECÍFI//C2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care întruneşte trăsături ce individualizează; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre mărimi) Care se raportează la o anumită unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~că. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SPECIFICÁ specífic tranz. A indica în mod special; a stabili anume. /<lat. specificare, fr. spécifier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
SPECÍFIC1 s.n. Caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: notă distinctă. – Fr. spécifique.
(Dicţionarul limbii române moderne)
SPECÍFIC2, -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.
(Dicţionarul limbii române moderne)
SPECIFICÁ, specífic, vb. I. Tranz. A arăta, a indica anume, în mod amănunţit. – Fr. spécifier (lat. lit. specificare).
(Dicţionarul limbii române moderne)
SPECÍFIC, -Ă adj. Propriu unei fiinţe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific naţional = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului şi istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].
(Dicţionar de neologisme)
SPECIFICÁ vb. I. tr. A arăta, a menţiona (ceva) precis, anume. [P.i. specífic, 3,6 -că. / < fr. spécifier].
(Dicţionar de neologisme)
SPECÍFIC, -Ă I. adj. caracteristic, propriu unei fiinţe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ♢ care se raportează la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; notă distinctivă. o ~ naţional = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului şi istoriei sale. (< fr. spécifique, lat. specificus)
(Marele dicţionar de neologisme)
SPECIFICÁ vb. tr. a arăta, a menţiona (ceva) precis, anume. (< fr. spécifier, lat. specificare)
(Marele dicţionar de neologisme)
specífic adj. m., pl. specífici; f. sg. specífică, pl. specífice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
specífic s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
specificá vb., ind. prez. 1 sg. specífic, 3 sg. şi pl. specífică; conj. prez. 3 sg. şi pl. specífice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SPECÍFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însuşit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însuşire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obişnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)
(Dicţionar de sinonime)
RELUCTANŢĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.
(Dicţionar de sinonime)
SPECIFICÁ vb. 1. v. menţiona. 2. a preciza, a prevedea, a scrie. (După cum ~ pravila.) 3. a arăta, a indica, a menţiona, a preciza, a semnala, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recoman-dări...) 4. a menţiona, a prescrie, a prevedea, a stabili, a stipula. (Artlcolul 1 ~ următoarele ...)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Specific ≠ necaracteristic, nespecific
(Dicţionar de antonime)