spicul dex - definiţie, sinonime, conjugare
SPIC, spice, s.n. 1. Inflorescenţă caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ♢ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, ţesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (şi de altă culoare), din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecaţi cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperişului casei. [Pl. şi: spicuri] – Lat. spicum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SPÍCUL, spicule, s.n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeţ (2). [Acc. şi: spicúl. – Pl. şi: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SPI//C ~ce n. 1) Inflorescenţă caracteristică gramineelor, alcătuită din mai multe flori mici dispuse pe o axă centrală. ♢ A da în ~ a începe să formeze spicul, să se apropie de maturizare. ~ de zăpadă fulg de zăpadă rătăcit printre picăturile de ploaie. 2) Vârf al firelor de păr mai lungi din blana unor animale (având şi o culoare mai deschisă sau mai închisă decât a blănii). 3) Partea cea mai înaltă a unui deal, a unui munte sau a unui acoperiş. /<lat. spicum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

spic (-ce), s.n. – 1. Inflorescenţă a plantelor graminee. – 2. Vîrf, pisc, parte înaltă. – Mr. schic, megl. spic. Lat. spῑcum (Puşcariu 1617; REW 8148), cf. it. spigo, prov. espic, fr. épi, sp. espiga. – Der. spicui, vb. (a face spice; a aduna spice; a extrage, a culege); spicuitor, s.m. (persoană care spicuieşte); înspica, vb. refl. (a da în spic; a creşte plantele; a-i da mustaţa; a i se face părul măciucă).
(Dicţionarul etimologic român)

SPICÚL s.m. 1. Spicuşor, spiculeţ. 2. Corpuscul silicios sau calcaros care intră în componenţa scheletului spongierilor. [< fr. spicule, cf. lat. spiculum – ac].
(Dicţionar de neologisme)

SPÍCUL s. m. 1. spicuşor, spiculeţ. 2. os mic în formă de spic; fragment de os. 3. corpuscul silicios sau calcaros care intră în componenţa scheletului spongierilor. (< fr. spicule)
(Marele dicţionar de neologisme)

spic s. n., pl. spíce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

spícul s. m., pl. spículi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SPIC s. v. creastă, creştet, culme, pisc, vârf.
(Dicţionar de sinonime)

SPÍCUL s. v. lance, spiculeţ, spicuşor, suliţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: sp spi spic spicu

Cuvinte se termină cu literele: ul cul icul picul