sprinten dex - definiţie, sinonime, conjugare

sprinten

[Sinonime]
SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre fiinţe; adesea adverbial) Care se mişcă repede şi cu uşurinţă; vioi, iute; (despre mişcări, acţiuni ale fiinţelor) care arată vioiciune, iuţeală. ♢ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deştept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subţire, suplu, elegant. – Cf. scr. s p r e t a n.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SPRÍNTEN ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care vădeşte uşurinţă în mişcare; vioi; iute; ager; agil. Paşi ~i.~ la minte isteţ. 2) fig. (despre construcţii) Care are forme elegante, uşoare. Colonadă ~ă. /<sl. suprentinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

sprínten (-nă), adj. – 1. Agil, vioi, iute, rapid. – 2. Îmbrăcat lejer. – Var. înv. sprintin. Sl. *sŭprętinu (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 359; Tiktin; Conev 100), de la sŭprętati „a se strînge”, cf. slov. spreten „abil”, sb., cr. spretan „abil, iscusit”. – Der. sprinteni, vb. (a da agilitate; refl., Trans., a se lupta); sprintenior (var. sprinte(i)or), adj. (militar înarmat uşor); sprintenime, s.f. (trupă uşor înarmată); sprinteneală (var. sprintenie), s.f. (agilitate, uşurinţă).
(Dicţionarul etimologic român)

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. sg. spríntenă, pl. spríntene
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
SPRÍNTEN adj. 1. v. iute. 2. focos, iute, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. ager, agil, isteţ, iute, repede, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mişcări.) 4. iute, vioi, (livr.) alert. (O mişcare ~.) 5. săltat, săltăreţ, vioi, zglobiu, (rar) săltător. (Zborul ~ al rândunicii.)
(Dicţionar de sinonime)

SPRÍNTEN adj. v. ager, deştept, dibaci, inteligent, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, subţire, uşor.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Sprinten ≠ greoi, molatic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: sp spr spri sprin sprint

Cuvinte se termină cu literele: en ten nten inten rinten