SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ♢ Expr. (Absol.) A tăia şi a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ştreangul. 2. Tranz. A agăţa un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ♢ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăţa, a se prinde (şi a se ţine strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agăţat de ceva în partea superioară). 3. Intranz. (Înv. şi pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la ...) = a depinde de..., a fi condiţionat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SPÂNZURÁ spânzur 1. tranz. 1) (un obiect) A prinde în (sau de) ceva, lăsând să atârne liber în jos; a anina; a agăţa; a suspenda; a atârna. ♢ ~ cuiva lingurile la brâu (sau de gât) a lăsa flămând. 2) A omorî prin strangulare. ♢ A tăia şi ~ a face abuz de putere. 2. intranz. A atârna liber în jos. /<lat. expendiolare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SPÂNZURÁ mă spănzur intranz. A-şi pierde viaţa prin strangulare (cu ştreangul). /<lat. expendiolare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
spînzurá (-r, -át), vb. – 1. A atîrna, a agăţa. – 2. A-şi pune ştreangul de gît. – 3. A sta atîrnat, suspendat. – 4. A depinde. – 5. (Refl.) A se agăţa, a se prinde, a se apuca de un obiect mai înalt. – 6. (Refl.) A cheltui fără rost. – Mr. (a)spindur(are), megl. spinzur(ari). Lat. pendĕre, prin intermediul unei der. mai puţin clară; *pendiāre (Puşcariu 1623), care pare dificil; *pendŭlāre (Meyer, Alb. St., IV, 74), care nu ar fi posibil; *expendĭolāre (Pascu, I, 159; Candrea; Scriban; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 286 şi Tiktin), cf. it. penzolare, care se potriveşte fonetic dar pare greu de admis în lat. Uz general (ALR, I, 288). Der. spînzurat, adj. (atîrnat, agăţat; s.m., poznaş, ştrengar); spînzurătoare, s.f. (instrument de spînzurat, furci).
(Dicţionarul etimologic român)
spânzurá vb., ind. prez. 1 sg. spânzur, 3 sg. şi pl. spânzură; part. spânzurát
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SPÂNZURÁ vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ şi a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăţa, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroşa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepţăna, (reg.) a (se) tăgârţa, (prin Munt.) a (se) atăgârţa, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)
(Dicţionar de sinonime)
SPÂNZURÁ vb. v. atârna, depinde.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SPÂNZURÁ spânzur 1. tranz. 1) (un obiect) A prinde în (sau de) ceva, lăsând să atârne liber în jos; a anina; a agăţa; a suspenda; a atârna. ♢ ~ cuiva lingurile la brâu (sau de gât) a lăsa flămând. 2) A omorî prin strangulare. ♢ A tăia şi ~ a face abuz de putere. 2. intranz. A atârna liber în jos. /<lat. expendiolare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
spînzurá (-r, -át), vb. – 1. A atîrna, a agăţa. – 2. A-şi pune ştreangul de gît. – 3. A sta atîrnat, suspendat. – 4. A depinde. – 5. (Refl.) A se agăţa, a se prinde, a se apuca de un obiect mai înalt. – 6. (Refl.) A cheltui fără rost. – Mr. (a)spindur(are), megl. spinzur(ari). Lat. pendĕre, prin intermediul unei der. mai puţin clară; *pendiāre (Puşcariu 1623), care pare dificil; *pendŭlāre (Meyer, Alb. St., IV, 74), care nu ar fi posibil; *expendĭolāre (Pascu, I, 159; Candrea; Scriban; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 286 şi Tiktin), cf. it. penzolare, care se potriveşte fonetic dar pare greu de admis în lat. Uz general (ALR, I, 288). Der. spînzurat, adj. (atîrnat, agăţat; s.m., poznaş, ştrengar); spînzurătoare, s.f. (instrument de spînzurat, furci).
(Dicţionarul etimologic român)
spânzurá vb., ind. prez. 1 sg. spânzur, 3 sg. şi pl. spânzură; part. spânzurát
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SPÂNZURÁ vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ şi a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăţa, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroşa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepţăna, (reg.) a (se) tăgârţa, (prin Munt.) a (se) atăgârţa, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)
(Dicţionar de sinonime)
SPÂNZURÁ vb. v. atârna, depinde.
(Dicţionar de sinonime)