stânjeni dex - definiţie, sinonime, conjugare
STẤNJEN, stânjeni, s.m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă şi regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unităţi de măsură. ♢ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor aşezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s.m.] – Din bg. stă(n)žen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÂNJENÍ, stânjenésc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se ruşina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STÂNJEN1 ~i m. Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m. ♢ ~ pescăresc unitate de măsură a lungimii egală cu 1,83 m. ~ de lemne unitate de măsură a lemnelor de foc egală cu opt metri cubi. /<sl. senžini
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

STÂNJEN2 ~i m. v. STÂNJENEL. /<sl. senžini
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A STÂNJEN//Í ~ésc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE STÂNJEN//Í mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoţie; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se ruşina. /<sl. sutenženu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stînjen (-ni), s.m. – 1. Veche unitate de măsură egală cu 1,9665 m. în Munt, şi 2,23 m. în Mold. – 2. Măsură de capacitate, folosită mai ales pentru lemne şi reprezentată printr-un cub de un stînjen de fiecare latură. – 3. Iris (Iris germanica, I. pseudacorus, I. variegata). – Mr. stînjin. Megl. stonjin. Sl. sęžĭnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin), probabil contaminat cu sŭtęženŭ „întins”, cf. slov. seženj, rus. seženĭ. – Der. stînjenel s.m. (iris); stînjeniu, adj. (violet). Cf. stînjeni. Bg. stănžen provine din rom. (Jagič, Archiv. slaw. Phil., XI, 364; Capidan, Raporturile, 224).
(Dicţionarul etimologic român)

stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, şi der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparţine aceleiaşi familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s.f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stinghereşte); stînjie, s.f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creaţie literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).
(Dicţionarul etimologic român)

stânjen s. m., pl. stânjeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stânjení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stânjeneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stấnjen2, stấnjeni, s.m. (înv.) piedică.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
STÂNJEN s. v. crin-galben.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJEN s. I. (prin Transilv.) şing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-păsăresc. 3. stânjen de baltă v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.
(Dicţionar de sinonime)

STÂNJENÍ vb. v. jena, ruşina, sfii.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta stan stanj stanje

Cuvinte se termină cu literele: ni eni jeni njeni anjeni