stăpân dex - definiţie, sinonime, conjugare
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s.m. şi f. 1. Persoană în a cărei proprietate se găseşte un bun material, considerată în raport cu acesta; persoană în a cărei proprietate se găsea un sclav, considerată în raport cu acesta; proprietar. 2. Persoană în serviciul căreia se găseşte angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ♢ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acţiona) după bunul plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominaţie se găseşte cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu ţări, popoare etc.) suveran, domnitor. ♢ Expr. A fi stăpân pe situaţie = a domina o situaţie, a se simţi tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-şi înfrâna pornirile şi pasiunile; a nu-şi pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viaţa etc.) sa = a dispune de sine, a-şi făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeţii ei). – Et. nec. Cf. sl. s t o p a n ŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STĂPÂN ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) Persoană căreia îi aparţine un bun material. ~ul maşinii.A se face ~ pe ceva a pune stăpânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoană în serviciul căreia se află angajat cineva. ♢ A intra (sau a se băga) la ~ a se angaja slugă. (A fi) fără ~ a) (a fi) independent în acţiunile sale; b) (a fi) fără supraveghere. 4) fig. Persoană cu puteri depline. ♢ A fi ~ pe situaţie a se orienta bine într-o situaţie, ocupând o poziţie dominantă. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare să-şi stăpânească sentimentele, pornirile; a-şi ţine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viaţa) sa a dispune de propria persoană. 5) pop. Persoană care administrează o gospodărie (privată sau publică); gospodar. ♢ ~ul casei a) capul familiei; b) gazdă (luată în raport cu oaspeţii). /<sl. stopanu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

stăpîn (-ni), s.m. – 1. Suveran, domn. – 2. Proprietar, posesor. – 3. Patron. – Megl. stăpǫn. Origine incertă. Este considerat de obicei drept der. din sl. stopanŭ (Miklosich, Fremdw., 127; Miklosich, Lexicon, 885; Cihac, II, 361; Lambrior 103; Tiktin; Conev 59; Candrea; Rosetti, GS, V, 158), cf. bg. stopan(in), sb. stopanin, alb. stopan „baci, sameş”. Pentru această ipoteză există două obiecţii; prima se referă la dificultatea trecerii lui anîn într-un element sl., nu este de netrecut, cf. smîntînă, stînă. A doua, destul de serioasă, constă în faptul că aceste cuvinte sînt izolate în sl. şi că lipseşte corespondenţa cu familiile cunoscute, ceea ce duce la presupunerea că nu sînt la origine sl., ci împrumuturi, după unii din alb. sau poate din rom. Această circumstanţă este destul de îngrijorătoare; şi corespondenţa formală cu jupîn permite orientarea spre un cuvînt autohton (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 10; Philippide, II, 14). Ipotezele emise pînă acum nu par fericite: din alb. štëpë „casă” (Papahagi, Notiţe etimologice, 43); în loc de *istopanus, metateză improbabilă de la un lat. *hospitanushospes (Laurian şi Maxim; Barič, Albanorum. Studien, 13; Puşcariu, Dacor., III, 379; Capidan, Raporturile, 149; cf. Philippide, II, 733 şi Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. *stipanusstips (Giuglea, Dacor., III, 610-6; cf. observaţiile lui Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 339); din numele Stephanus, rege al Ungariei (B. Migliorini, Dal. nome proprio al nome commune, Ginebra, 1927, 311; cf. împotrivă Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. stephanus ‹ gr. στέφανος (Puşcariu, Dacor., VII, 456; Puşcariu, Lr., 286); de origine balcanică (Sandfeld 94). Der. stăpînă, s.f. (patroană, suverană); stăpînesc, adj. (de stăpîn); stăpîni, vb. (a avea în proprietate; a poseda; a guverna, a domni, a exercita puterea supremă; a domina, a supune; a struni, a împiedica, a reprima, a tempera; refl., a se domina, a se înfrîna); stăpînie, s.f. (înv., dominaţie, seniorie); stăpînire, s.f. (domnie, seniorie; proprietate, poziţie; guvern, administraţie, autoritate); stăpînitor, adj. (care posedă, care domină; s.m., proprietar, domn); înstăpîni, vb. (a da în posesie); nestăpînit, adj. (de nespus, neîmblînzit, irezistibil).
(Dicţionarul etimologic român)

stăpân s. m., pl. stăpâni
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
STĂPÂN s. 1. v. posesor. 2. v. patron. 3. v. Dumnezeu.
(Dicţionar de sinonime)

STĂPÂN s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: st sta stap stapa

Cuvinte se termină cu literele: an pan apan tapan